Antena 3 CNN Externe Liderul rebelilor ceceni îşi asumă responsabilitatea pentru atacul de la Moscova

Liderul rebelilor ceceni îşi asumă responsabilitatea pentru atacul de la Moscova

Liderul rebelilor ceceni îşi asumă responsabilitatea pentru atacul de la Moscova
08 Feb 2011   •   16:55

Un site afiliat rebelilor ceceni a postat un material video în care liderul Doku Umarov îşi asumă responsabilitatea pentru atacul sinucigaş de luna trecută, ce a avut loc pe cel mai mare aeroport din Rusia. Liderul insurgenţilor a ameninţat totodată cu înmulţirea actelor teroriste dacă Rusia nu părăseşte regiunea.

Conform sursei citate, materialul video a fost primit luni şi nu se cunoaşte unde a fost sau când a fost înregistrat.

Atactul de la 24 ianuarie de pe aeroportul Domodedovo a ucis 36 de oameni. Anchetatorii ruşi spun că sinucigaşul era un bărbat în vârstă de 20 de ani din regiunea caucaziană care include şi Cecenia, dar nu au făcut publice numele lui sau alte detalii.

"Această operaţiune specială a fost desfăşurată la ordinul meu... mai multe operaţiuni speciale vor avea loc în viitor. Printre noi sunt sute de fraţi care sunt pregătiţi să se sacrifice. Putem oricând desfăşura acţiuni oriunde dorim", a declarat Umarov în materialul video.

Weekendul trecut, site-ul a mai publicat un material în care Umarov ameninţa cu mai multe atacuri, spunând că 2011 va fi "anul sângelui şi al lacrimilor".

Rebelii ceceni au purtat două războaie importante împotriva forţelor din Rusia din 1994. Ofensiva majoră din al doilea război s-a stins în urmă cu zece ani, dar mici confruntări în Cecenia şi în republicile vecine din Caucaz au mai avut loc. Rebelii şi-au asumat responsabilitatea pentru mai multe atacuri teroriste, inclusiv două sinucideri cu bombă ce au avut loc anul trecut la metroul din Moscova, în urma cărora au murit 40 de oameni. Umarov, care caută să creeze un stat independent în Caucaz, a declarat recent că poate apela acum la 50-60 de sinucigaşi dacă este nevoie.

×
Subiecte în articol: cecenia Moscova atentat terorist
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close