Antena 3 CNN Externe Liga Arabă: Negocierile de pace Israel-Palestina au fost oprite

Liga Arabă: Negocierile de pace Israel-Palestina au fost oprite

Liga Arabă: Negocierile de pace Israel-Palestina au fost oprite
Sursa foto: Amr Moussa
11 Mar 2010   •   21:45

Şeful Ligii Arabe, Amr Moussa, a declarat miercuri că preşedintele palestinian Mahmoud Abbas i-a transmis că nu va intra în negocierile indirecte cu Israel, la doar câteva zile după ce partea palestiniană fusese de acord cu contactele.
Răsturnarea de situaţie pune punct pentru moment eforturilor SUA de a aduce Israelul şi palestinienii la aşa numite discuţii de proximitate. Discuţiile propuse erau ?ultima şansă? de a păstra viu procesul de pace din Orientul Mijlociu, aprecia negociatorul şef palestinian în această săptămână.
Decizia vine după ce Israel a anunţat că va ridica 1600 noi locuinţe în Ierusalimul de Est.
"Preşedintele palestinian a decis că nu va mai intra acum în negocieri... partea palestiniană nu este pregătită să negocieze în actualele circumstanţe," arăta Moussa la o conferinţă de presă după o întâlnire de urgenţă a delegaţilor arabi la sediul Ligii din Cairo.
Acesta a precizat că Abbas i-a transmis decizia prin telefon.
"Discuţiile deja s-au oprit ," declara Moussa ulterior.
Vicepreşedintele american Joe Biden a criticat public planurile Israelului, subliniind că subminează eforturile de pace. Israel aprobase şi construcţia a 112 case evreieşti în colonia Beitar Ilit din Cisiordania .
Moussa sublinia că decizia Ligii Arabe, luată săptămâna trecută, de a sprijini discuţiile de proximitate este acum reanalizată , iar miniştrii arabi se vor întâlni curând pentru a lua o decizie.

"În cazul eşecului de a opri acţiunile Israelului, care schimbă structura populaţiei şi compoziţia geografică a teritoriilor palestiniene ocupate inclusiv în Ierusalimul de Est, şi retragerea anunţului de construire a sute de aşezări în Ierusalimul ocupat, comitetul concluzionează că discuţiile propuse sunt irelevante," sublinia Moussa .
Antena3.ro

×
Parteneri
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei
x close