Antena 3 CNN Externe Locuitorii oraşului unde s-a anunţat uciderea lui Bin Laden, sceptici în privinţa morţii sale

Locuitorii oraşului unde s-a anunţat uciderea lui Bin Laden, sceptici în privinţa morţii sale

Locuitorii oraşului unde s-a anunţat uciderea lui Bin Laden, sceptici în privinţa morţii sale
Sursa foto: Foto: Mediafax
03 Mai 2011   •   13:42

Locuitorii din Abbottabad, localitatea pakistaneză unde s-a anunţat că ar fi fost ucis Osama Bin Laden, sunt încă sceptici în privinţa morţii liderului celei mai temute reţele teroriste, informează AFP.

Aceştia susţin că anunţul care a făcut înconjurul lumii este un "scenariu american", iar Statele Unite au plănuit această operaţiune din oraşul-garnizoană, pentru a discredita armata pakistaneză. Oamenii spun că deşi au fost anunţaţi de cele întâmplate, nimeni nu a văzut clar nimic. Mai mult decât atât, prezenţa lui Osama la mai puţin de 2 km de Academia Militară Kakul, unde armata pakistaneză instruieşte mii de recruţi, este prea puţin plauzibilă, deoarece liderul Al Qaida ar fi fost mai degrabă imaginat în vreun sat ascuns din zonele tribale nord-vestice.

Cetăţenii din Abbottabad mai cred că Barack Obama a făcut acest "joc" intenţionat, chiar înainte de împlinirea a zece ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, pentru a câştiga următoarele alegeri. Alte opinii locale consideră că SUA au afirmat că Bin Laden este mort, pentru a avea o scuză să părăsească Afganistanul.

"Atâta timp cât americanii nu vor prezenta probe, totul va rămâne suspect", a declarat Imtiaz Gul, analist politic la Islamabad.

×
Subiecte în articol: locuitori moarte pakistan
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close