Antena 3 CNN Externe BREXIT. Mobilizare de amploare în Londra. Mii de persoane au cerut ca Marea Britanie să rămână în UE

BREXIT. Mobilizare de amploare în Londra. Mii de persoane au cerut ca Marea Britanie să rămână în UE

BREXIT. Mobilizare de amploare în Londra. Mii de persoane au cerut ca Marea Britanie să rămână în UE
03 Sep 2016   •   20:17

Un "marş pentru Europa" a mobilizat sâmbătă la Londra, Birmingham, Oxford şi Edinburgh mii de persoane care au cerut menţinerea de relaţii strânse cu UE în pofida Brexitului, relatează AFP şi DPA.

La Londra, în jur de 2.000 de persoane plecate de dimineaţă din Hyde Park au ajuns după-amiază la sediul Parlamentului din Westminster, agitând numeroase drapele europene şi scandând sloganuri precum "Stop Brexitului" şi "Avem nevoie de UE".

"Jumătate din ţară crede că părăsirea UE este o decizie proastă. Nu vrem să părăsim UE, asta merge împotriva cursului istoriei", a declarat David Hillman, de 42 de ani, referindu-se la referendumul de la 23 iunie, în care 52% dintre britanici au votat pentru părăsirea blocului comunitar.

"De fapt, a adăugat el, jumătate dintre noi nu sunt convinşi că asta se poate întâmpla", a declarat acest responsabil al unei asociaţii de luptă împotriva sărăciei.

Printre manifestanţi s-a aflat actorul şi umoristul transsexual Eddie Izzard care, în cursul campaniei pentru referendum, le-a cerut studenţilor să voteze împotriva unei ieşiri din UE.

"Vom continua să ne batem. Theresa May a spus că 'Brexit înseamnă Brexit'. Dar ce înseamnă Brexitul? Habar nu are", a spus el.

Manifestaţiile au loc înainte de o dezbatere în Parlament privind o petiţie online care cere organizarea unui al doilea referendum. Textul a adunat până acum peste 4 milioane de semnături online.

Dar Theresa May, care s-a pronunţat în favoarea rămânerii în UE în timpul campaniei, a declarat că "nu va avea loc un al doilea referendum" şi că va pune în practică Brexitul, al cărui calendar rămâne să fie stabilit.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: mars Brexit mobilizare referendum
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close