Antena 3 CNN Externe Londra îl sfătuieşte pe Papă să lanseze o marcă de prezervative, apoi îşi cere scuze (VIDEO)

Londra îl sfătuieşte pe Papă să lanseze o marcă de prezervative, apoi îşi cere scuze (VIDEO)

Londra îl sfătuieşte pe Papă să lanseze o marcă de prezervative, apoi îşi cere scuze (VIDEO)
Sursa foto: Papa
25 Apr 2010   •   15:22

Ministerul britanic al Afacerilor Externe a prezentat scuze Vaticanului, după publicarea unui document oficial care îl sfătuia pe Papa Benedict să îşi lanseze propria marcă de prezervative, în timpul vizitei sale în Marea Britanie, care va avea loc în septembrie, potrivit Sunday Telegraph.

Documentul, intitulat ?Vizita ideală ar fi...?, îi recomanda, de asemenea, lui Benedict al XVI-lea să binecuvânteze o căsătorie homosexuală şi să inaugureze o clinică în care se practică avorturi. Ideile prezentate în memorandum aveau ca scop ridiculizarea poziţiei Bisericii Catolice faţă de avorturi, comportament homosexual şi metode contraceptive.

Foreign Office a prezentat imediat scuze Vaticanului pentru acest text pe care l-a calificat drept "stupid", precizând că funcţionarul responsabil de această gafă, un tânăr angajat, a fost transferat.

Memorandumul este însoţit de o notă care preciza că aceste idei au fost lansate în cadrul unei reuniuni de reflexie şi că unele sunt exagerate.

"Este vorba clar despre un document stupid, care nu reprezintă în nici un caz poziţia Foreign Office şi nici a Guvernului britanic", a dat asigurări un purtător de cuvânt al ministerului, citat de AFP.

Ministrul de Externe, David Miliband, este îngrozit de acest text, potrivit serviciilor sale, iar ambasadorul britanic la Vatican, Francis Campbell, s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali de la Sfântul Scaun pentru a exprima regretele Londrei.

Vizita lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, în perioada 16-19 septembrie, va fi prima vizită oficială papală în această ţară. Fostul Papă, Ioan Paul al II-lea, nu a efectuat decât o vizită pastorală în 1982.



Antena3.ro


×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close