Antena 3 CNN Externe Lumea condamnă Israelul pentru atacarea flotilei umanitare

Lumea condamnă Israelul pentru atacarea flotilei umanitare

Lumea condamnă Israelul pentru atacarea flotilei umanitare
Sursa foto: israel
01 Iun 2010   •   02:26

Atacul Israelului asupra flotilei umanitare pentru Gaza a declanşat critici generale din partea organizaţiilor internaţionale şi a statelor.
Între 10 şi 19 civili au fost ucişi, potrivit unor surse diferite, şi circa 30 răniţi în cadrul unui atac al armatei israeliene asupra unei flotile de activişti propalestinieni, ce consta din nouă nave din Turcia, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Kuwait şi Algeria.
Incidentul s-a produs după ce soldaţii israelieni au încercat să oprească navale să ajungă în Gaza, aflată sub embargo. Armata israelienă arăta că trupele sale de comando au deschis focul după ce au simţit că viaţa le este ameninţată.
"Am găsit arme la bordul navei, ce urmau a fi folosite contra soldaţilor," arăta viceministrul israelian de externe Danny Ayalon, adăugând că flotila a avut un comportament de a sparge blocada asupra Gaza.
După incident, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, aflat în vizită în Iordania, declara că "ce a comis Israel contra activiştilor Flotila Libertăţii este un masacru"
De asemenea, ambasada Palestinei din Turcia califica intervenţia Israelului ca fiind o "barbarie."
Preşedintele turc Abdullah Gul arăta că "este imposibil să ignori vieţile civililor fără apărare care încercau să ajute poporul din Gaza. De fapt, blocada asupra Gaza nu este o problemă între Turcia şi Israel, ci o chestiune internaţională . Este o tragedie gravă. Ne aşteptăm ca Israel să ridice aceasă blocadă imediat" .
Turcia a decis să îşi retragă ambasadorul din Israel.
Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a condamnat excesul Israel şi arăta că solidaritatea egipteană cu poporul din Gaza şi reconcilierea interpalestiniană este singura cale de ridicare a blocadei.
De asemenea, China s-a arătat "şocată de atacul israelian", pe care l-a condamnat.
În timp ce guvernul britanice a cerut Israelului să permită accesul neîngrădit în Gaza, iar ministrul de externe William Hague a cerut acestuia "să acţioneze cu reţinere".
Pe de altă parte, Casa Albă arăta prin purtătorul de cuvânt Bill Burton că SUA "regretă profund" pierere de vieţi din raidul israelian şi că oficialii americani "lucrează pentru a înţelege circumstanţele acestei tragedii."
Moscova sublinia că incidentul "este o confirmare a faptului că blocada Israelului asupra Fâşiei Gaza trebuie ridicată cât mai repede", iar Germania a cerut o anchetă completă.
Reacţii au venit şi de la Paris şi Roma, în timp ce Iran arăta că regimul din Tel Aviv este o ameninţare la pacea globală.
Consiliul de Securitate al ONU a organizat luni o şedinţă de urgenţă pentru a analiza situaţia.
Antena3.ro

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close