Antena 3 CNN Externe Lumea se confruntă cu provocări ”formidabile” odată cu răspândirea variolei maimuței, avertizează OMS

Lumea se confruntă cu provocări ”formidabile” odată cu răspândirea variolei maimuței, avertizează OMS

Lumea se confruntă cu provocări ”formidabile”, inclusiv COVID-19, războiul din Ucraina și variola maimuțelor, a avertizat șeful Organizației Mondiale a Sănătății.

Lumea se confruntă cu provocări ”formidabile” odată cu răspândirea variolei maimuței, avertizează OMS
Sursa foto: Twitter/ NBC News
de Cerasela Stafie    |    23 Mai 2022   •   08:38

Tedros Adhanom Ghebreyesus a vorbit la Geneva, unde experții agenției de sănătate a ONU au discutat despre focarul de variolă a maimuței în 15 țări din afara Africii. Peste 80 de cazuri au fost confirmate în Europa, SUA, Canada, Australia și Israel.

Cu toate acestea, specialiștii spun că riscul pentru publicul larg este scăzut. Variola maimuței este cel mai frecvent virus în părțile îndepărtate din Africa Centrală și de Vest, dar nu tinde să se răspândească rapid între oameni, iar boala este de obicei ușoară.

Majoritatea persoanelor care prind virusul se recuperează în câteva săptămâni. Focarul i-a luat prin surprindere pe oamenii de știință, iar oficialii din domeniul sănătății au emis noi sfaturi, avertizând contactele cu risc ridicat că ar trebui să se autoizoleze timp de trei săptămâni. Belgia a devenit vineri prima țară care a anunțat o carantină de trei săptămâni pentru persoanele infectate.

 ”Desigur, pandemia de COVId-19 nu este singura criză din lumea noastră. În timp ce vorbim, colegii noștri din întreaga lume răspund la focarele de Ebola din Republica Democratică Congo, variola maimuței și hepatita de cauză necunoscută și crizele umanitare complexe din Afganistan, Etiopia, Somalia, Sudanul de Sud, Republica Arabă Siriană, Ucraina și Yemen”, a spus Tedros în cadrul reuniunii, scrie BBC.

”Ne confruntăm cu o convergență formidabilă a bolilor, secetei, foametei și războiului, alimentată de schimbările climatice, inechitatea și rivalitatea geopolitică”, a adăugat șeful OMS.

OMS a declarat anterior că o serie de alte cazuri suspectate de variola a maimuței sunt investigate - fără a numi țările implicate - și a avertizat că mai multe infecții ar putea fi confirmate.

După ce focarul a fost identificat pentru prima dată în Marea Britanie, virusul a început să fie detectat în toată Europa - agențiile de sănătate publică din Spania, Portugalia, Germania, Belgia, Franța, Țările de Jos, Italia și Suedia confirmând cazuri de infectare. Alte cazuri au fost confirmate duminică în Austria și Elveția.

Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a identificat 20 de cazuri până acum, iar consilierul său medical șef, Dr. Susan Hopkins, a declarat pentru programul BBC Sunday Morning că sunt detectate ”mai multe cazuri în fiecare zi”. Ea a spus că virusul se răspândește acum în comunitate - cu cazuri confirmate care nu au avut contact persoane care au vizitat Africa de Vest, unde boala este endemică.

Dar riscul pentru populația generală rămâne ”extrem de scăzut”, cazurile fiind găsite până acum în majoritatea zonelor urbane și în rândul bărbaților homosexuali sau bisexuali, a spus doctorul Hopkins.

Deși nu există un vaccin specific pentru variola maimuței, mai multe țări au spus că dețin vaccinuri împotriva variolei, care sunt aproximativ 85% eficiente în prevenirea infecției, deoarece cei doi viruși sunt destul de asemănători.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close