Antena 3 CNN Externe "Lumea islamului este pe cale să explodeze''. Un important politician s-a declarat îngrijorat

"Lumea islamului este pe cale să explodeze''. Un important politician s-a declarat îngrijorat

"Lumea islamului este pe cale să explodeze''. Un important politician s-a declarat îngrijorat
09 Apr 2015   •   12:49

Președintele islamo-conservator al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat îngrijorat în legătură cu războaiele care sfâșie țările musulmane și a atenționat în legătură cu o divizare a lumii islamice, în declarații citate joi de presa locală, potrivit AGERPRES.

''În prezent, lumea islamului este pe cale să explodeze'', a declarat Erdogan în fața jurnaliștilor, într-un avion care îl ducea marți într-o vizită în Iran, unde a pledat, alături de omologul său iranian Hassan Rohani în favoarea stopării războiului din Yemen, sursă de tensiuni între cele două țări.

Erdogan, care conduce din 2003, fără întrerupere, această țară majoritar sunită, le-a cerut organizațiilor internaționale islamice, începând cu Organizația Cooperării Islamice (OCI), să se mobilizeze de urgență pentru a pune capăt războaielor din țările musulmane.

''Puteți ține de o confesiune diferită, însă dacă o impuneți altei confesiuni, distrugeți oumma (comuniatea musulmană)'', a spus șefului statului turc, în opinia căruia ''islamul trebuie în final să prevaleze''.

Cu toate acestea, săptămâna trecută Erdogan a criticat în mod vehement regimul iranian, denunțând intenția acestuia de a ''domina'' în Yemen, unde rebeli șiiți susținuți de Teheran sunt ținta unei intervenții militare orchestrate de Arabia Saudită, cu aprobarea Turciei.

Imediat ce a venit la putere, în 2003, guvernul lui Erdogan, președinte din august anul trecut, a încercat să se impună ca un actor important în lumea islamică, promovând o politică externă de ''zero probleme cu vecinii''.

Însă, această diplomație și-a ratat ținta. Turcia a rupt relațiile cu regimul de la Damasc după izbucnirea războiului civil în această țară, în 2011, și s-a certat cu Egiptul, după ce organizația Frații Musulmani, pe care Ankara o susținea, a fost înlăturată de la putere la Cairo, printr-o lovitură de stat militară.



×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close