Antena 3 CNN Externe Lupte între Hezbollah și rebelii sirieni la frontiera Libanului, soldate cu 6 morți

Lupte între Hezbollah și rebelii sirieni la frontiera Libanului, soldate cu 6 morți

Lupte între Hezbollah și rebelii sirieni la frontiera Libanului, soldate cu 6 morți
14 Iul 2014   •   08:25

Trei combatanți ai Hezbollahului libanez și trei rebeli sirieni au fost uciși în ultimele 24 de ore în schimburile de focuri violente care s-au declanșat la frontieră, au declarat surse din partidul șiit și din serviciile de securitate libanez, informează AGERPRES.
''Luptele opun de sâmbătă seara combatanți ai Hezbollah rebelilor într-o regiune de frontieră nedelimitată între Siria și Liban'', a relatat un responsabil în serviciile de securitate sub acoperirea anonimatului.

''Schimburile de focuri s-au intensificat duminică seara și trei combatanți sirieni au fost uciși, alți 10 fiind răniți'', a indicat el, în timp ce Hezbollah a confirmat moartea a trei 'martiri' din rândurile sale.

Responsabilul a precizat că morții și răniții sirieni au fost transportați la un spital de campanie din Aarsal, o regiune libaneză cu populație simpatizantă în majoritate a rebeliunii siriene.

Zona luptelor se situează între Aarsal și regiunea siriană Qalamoun, de unde armata lui Bashar al-Assad, sprijinită de Hezbollah, i-a alungat pe insurgenți la jumătatea lui aprilie, după luni de lupte înverșunate.

Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDH) a informat că 'doi combatanți ai Hezbollah au fost uciși și mai mulți — răniți'.

Potrivit acestei ONG, sute de rebeli sunt ascunși în continuare pe colinele și în grotele munților Qalamoun după retragerea lor din sate și lansează de acolo cu regularitate atacuri împotriva pozițiilor regimului și ale Hezbollah.

În rapoartele sale, armata libaneză evocă la rândul ei infiltrări ale combatanților opoziției prin Aarsal.

Angajamentul partidului șiit Hezbollah alături de armata regimului de la Damasc a provocat mânia suniților sirieni și libanezi, divizând profund Libanul.

Poziții ale Hezbollah au fost atacate din vara anului 2013 prin mai multe atentate ucigătoare, revendicate de grupuri care susțineau că ripostează la implicarea partidului șiit în conflict.

Potrivit analiștilor, angajamentul Hezbollah — care a trimis mii de combatanți pe câmpul de luptă în Siria și este prezent în special în provinciile Damasc și Alep — a fost crucială în succesele armatei guvernamentale împotriva rebelilor în ultimul an.

×
Subiecte în articol: Hezbollah
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close