Antena 3 CNN Externe MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Danemarca: Se prelungesc controalele la frontieră, până la finalul anului

MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Danemarca: Se prelungesc controalele la frontieră, până la finalul anului

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează românii care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Danemarca.

MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Danemarca: Se prelungesc controalele la frontieră, până la finalul anului
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    25 Apr 2023   •   15:23

Autoritățile din Danemarca au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiera de stat cu Germania până pe 11 noiembrie 2023.

Totodată, începând cu data de 12 mai 2023, se sistează controalele la frontieră cu Suedia și vor înceta verificările periodice de intrare în porturi și pe legătura fixă Øresund.

Se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).

Citește și: Țările din Europa unde salariile sunt de patru ori mai mari decât în România

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Copenhaga: +4539407177, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români consultarea paginilor de Internet: http://copenhaga.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close