Antena 3 CNN Externe MAE, atenționare de călătorie. Românii trebuie să evite să meargă în această țara. Este pericol

MAE, atenționare de călătorie. Românii trebuie să evite să meargă în această țara. Este pericol

MAE, atenționare de călătorie. Românii trebuie să evite să meargă în această țara. Este pericol
26 Apr 2019   •   16:05

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie local a emis o prognoză de vânt puternic. 

Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, vântul va atinge viteze medii de 65-80 km/h, cu rafale severe de 110-130 km/h în regiunile Clare, Cork, Kerry şi Limerick, iar în restul Irlandei acesta va avea viteze medii de 50-65 km/h, cu intensificări pe alocuri de 90-110 km/h. Codurile emise sunt în vigoare pentru perioada 26 aprilie, ora 16,00 - 27 aprilie, ora 9,00. 

Mai multe informaţii pot fi regăsite pe site-ul Serviciului de Meteorologie irlandez la adresa http://www.met.ie. 

MAE arată că, până în prezent, aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Cetăţenii români care călătoresc înspre sau dinspre Irlanda pot verifica actualizările postate pe site-ul aeroportului, la adresa: https://www.dublinairport.com. 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351. 

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: MAE Irlanda calatorie vant
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close