Antena 3 CNN Externe Mai multe zboruri către Bali au fost anulate, după ce vulcanul Lewotobi a erupt

Mai multe zboruri către Bali au fost anulate, după ce vulcanul Lewotobi a erupt

R.M.
1 minut de citit Publicat la 08:49 18 Iun 2025 Modificat la 08:49 18 Iun 2025
aeroport
Numeroase zboruri către Bali au fost anulate după erupţia vulcanului / Sursa foto: Getty Images

Mai multe zboruri către insula turistică indoneziană Bali au fost anulate sau au avut întârzieri, iar aeroportul din Maumere, în provincia East Nusa Tenggara, a fost închis în urma erupţiei vulcanului Lewotobi Laki-laki, au anunţat miercuri autorităţile, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vulcanul Lewotobi Laki-laki, situat în provincia East Nusa Tenggara, a erupt marţi, expulzând cenuşă până la o înălţime de 11 kilometri, ceea ce a determinat agenţia naţională de vulcanologie să ridice gradul de alertă până la cel mai înalt nivel.

Lewotobi Laki-laki a erupt din nou miercuri dimineaţă, un nor de cenuşă înălţându-se până la un kilometru deasupra vulcanului, a precizat agenţia într-o declaraţie.

Mai multe zboruri internaţionale din India, Singapore şi Australia către Bali au fost anulate în urma erupţiei, conform site-ului aeroportului internaţional din Bali.

Singapore Airlines a anulat patru zboruri între aeroportul Denpasar din Bali şi Singapore, iar subsidiara sa Scoot a anulat zborurile către Bali şi insula vecină Lombok, potrivit companiilor aeriene.

Compania low-cost Qantas JetStar a anulat miercuri dimineaţă mai multe zboruri spre Bali cu plecare din Australia şi preconizează că zborurile din cursul după-amiezii vor suferi întârzieri.

„Prognozele arată că norul de cenuşă ar urma să se disipeze în cursul nopţii”, a declarat JetStar într-un buletin informativ emis miercuri, în jurul prânzului (ora locală).

Guvernul a închis aeroportul Fransiskus Xaverius Seda din Maumere începând de miercuri şi până joi „pentru a asigura siguranţa pasagerilor”, a anunţat operatorul AirNav pe pagina sa de Instagram.

Erupţia a determinat, de asemenea, autorităţile locale să evacueze zeci de oameni care locuiau în două sate situate în apropierea vulcanului, a declarat pentru Reuters Avi Hallan, reprezentantă a agenţiei locale pentru gestionarea dezastrelor.

„Străzile din cele două sate s-au umplut de un strat gros de cenuşă, pietriş şi nisip”, a spus ea, adăugând că nu au fost raportate victime.

Acest vulcan a erupt ultima dată în luna mai.

Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu activitate seismică intensă, situată deasupra mai multor plăci tectonice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close