Antena 3 CNN Externe Mama suspecţilor în atacul din Boston are probleme cu legea. Poate fi arestată dacă se întoarce în SUA

Mama suspecţilor în atacul din Boston are probleme cu legea. Poate fi arestată dacă se întoarce în SUA

Mama suspecţilor în atacul din Boston are probleme cu legea. Poate fi arestată dacă se întoarce în SUA
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Apr 2013   •   13:24
Zubeidat Tsarnaeva, mama celor doi suspecţi în atentatul din Boston, ar putea fi arestată în cazul în care se întoarce în Statele Unite. Femeia a declarat că vrea să vină în SUA săptămâna aceasta, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

"Există un mandat de arestare pe numele ei", a declarat telefonic un funcţionar de la un tribunal din oraşul Natick, în statul Massachusetts, pentru agenţia rusă. "În cazul în care este oprită aici sau altundeva pe teritoriul statului, ea poate fi arestată, sau oriunde altundeva pe teritoriul Statelor Unite, ofiţerul fiind cel care decide", a adăugat oficialul.

Zubeidat Tsarnaeva a fost arestată anul trecut pentru furt din magazinul Lord & Taylor, la Natick, după ce agenţi de pază au chemat poliţia. Ea a fost acuzată că a furat haine în valoare de 1.600 de dolari din acest magazin. Natick este un oraş situat pe ruta maratonului din Boston, la aproximativ 16 kilometri de la linia de start.

"Ei susţin că a luat opt-zece rochii, a intrat într-o cabină de probă şi le-a scos dispozitivele antifurt rupând unele materiale, astfel încât hainele nu au mai putut să fie vândute", a declarat pentru agenţia rusă locotenentul Brian Grassey, un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Natick.

Grassey a precizat că Tsarnaeva a fost arestată pe 13 iunie 2012 şi a fost pusă sub acuzare în ziua următoare, pentru un capăt de furt şi două capete de distrugere cu rea intenţie a proprietăţii.

Femeia a fost convocată la audieri preliminare în mai multe rânduri, în 2012, dar nu s-a prezentat. "Pe 25 octombrie, când nu s-a prezentat la proces, a fost emis mandat de arestare pe numele ei", a declarat funcţionarul citat.

Anzor şi Zubeidat Tsarnaev, părinţii celor doi tineri suspecţi în atentat, locuiesc în prezent în Daghestan, o republică în Caucazul rus, la Marea Caspică, afectată de o rebeliune islamistă armată.




×
Subiecte în articol: atac Boston boston atac bomba boston
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close