Antena 3 CNN Externe Manifestaţii violente în Germania. Peste 400 de persoane au fost arestate

Manifestaţii violente în Germania. Peste 400 de persoane au fost arestate

Manifestaţii violente în Germania. Peste 400 de persoane au fost arestate
30 Apr 2016   •   15:08

Sute de manifestanţi de extremă-stânga au încercat să împiedice oamenii să intre la o conferinţă a mişcării de extremă-dreapta AfD, organizată la Stuttgart, şi s-au luat la bătaie cu forţele de ordine, relatează Russia Today, care precizează că 400 de oameni au fost arestaţi.

Potrivit poliţiei, manifestanţii au aruncat cu petarde şi au dat foc la cauciucuri. Partidul Alternative fur Deutschland (AfD) urmează să se prezinte drept o formaţiune antiislamică în cursul mitingului. AfD cere interzicerea vălului islamic burqa şi a minaretelor în Germania.

În pofida protestelor, conferinţa a început la ora planificată. Partidul urmează să aprobe un manifest înainte de alegerile generale de anul viitor. Printre propuneri se numără renunţarea la euro şi reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Există, însă, diviziuni în partid, inclusiv între conducere şi membrii mai moderaţi. Aproape 2.000 de membri AfD s-au înregistrat pentru a participa la conferinţă, potrivit BBC News. Partidul a obţinut rezultate foarte bune în trei landuri federale care au organizat alegeri regionale luna trecută, pe fondul nemulţumirii opiniei publice germane faţă de migranţi. De altfel, în landul relativ sărac Saxonia-Anhalt, mişcarea politică a strâns aproape un sfert dintre voturi.

Sursa: Adevărul

×
Subiecte în articol: manifestatii proteste Germania
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close