Antena 3 CNN Externe Mapamond Accident grav în Germania. O maşină în care se aflau 3 copii şi 2 adulţi a derapat şi s-a înfipt în acoperişul unui hambar

Accident grav în Germania. O maşină în care se aflau 3 copii şi 2 adulţi a derapat şi s-a înfipt în acoperişul unui hambar

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 19:28 20 Iul 2025 Modificat la 19:38 20 Iul 2025
poza cu masina proiectata in acoperisul unui hambar din Germania, dupa ce a derapat
Un copil care se afla pe o trambulină a fost spulberat de autoturismul scăpat de sub control. Sursa foto: Facebook /@Einsatz-Report24.de

Un grav accident de circulaţie a avut loc pe o şosea din nord-vestul Germaniei. O maşină în care se aflau trei copii şi doi adulţi a derapat, iar după ce şoferul a pierdut controlul volanului, autoturismul a trecut printr-o grădină, două garduri vii şi, ulterior, a fost proiectat în acoperişul unui hambar. Din nefericire, un copil de şapte ani care se afla pe o trambulină a fost spulberat de maşina care nu a mai putut fi controlată. Iar medicii germani susţin că starea lui de sănătate este foarte gravă. 

Accidentul teribil a avut loc sâmbătă seara pe un drum din municipalitatea din districtul Osnabrück, aflat în landul Saxonia Inferioară, Germania.

Potrivit poliției, cinci persoane se aflau în mașină, inclusiv trei copii cu vârste de 11, 12 și 13 ani. Pasagera în vârstă de 43 de ani a fost grav rănită, în timp ce ceilalți pasageri au suferit răni minore.

Peste 50 de pompieri, doisprezece ambulanțe și două elicoptere de salvare au fost mobilizate în locul în care s-a produs incidentul rutier pentru a îngriji răniții.

Mașina a fost recuperată de pe acoperișul hambarului seara trecută cu ajutorul Agenției Federale pentru Ajutor Tehnic (THW) și al unei macarale.

Poliţiştii germani au deschis o anchetă în acest caz şi, momentan, nu se ştie care este cauza accidentului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close