O carte nouă reconstituie, într-un mod remarcabil, bătălia juridică purtată de o femeie după ce a fost atacată cu brutalitate în 1472, în orașul francez Dijon. Povestea ei contrazice multe dintre ideile pe care le avem astăzi despre viața femeilor în Evul Mediu, scrie BBC.
În iarna lui 1472, Jehanne era aproape o străină în Dijon când a fost victima unui act de violență cumplită. Era însărcinată în ultimele luni. Ce a urmat, reconstituit de istoricul Sara McDougall în noua sa carte, Justice for Jehanne („Dreptate pentru Jehanne”), oferă o imagine surprinzătoare a justiției medievale și răstoarnă multe dintre prejudecățile larg răspândite despre acea epocă.
Avertisment: Acest articol conține detalii tulburătoare despre o agresiune sexuală.
Construită pe baza documentelor unei anchete privind atacul, cartea se citește ca un roman polițist medieval, care încearcă să răspundă la două întrebări: ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea și cine era femeia aflată în centrul poveștii?
Cine era Jehanne?
Născută în Lorena, în nord-estul Franței, într-o familie săracă, Jehanne ajunsese în Dijon după ce călătorise spre sud. În acea epocă, identitatea era un lucru alunecos. În 1472, i-a spus anchetatorului că are „în jur de 32 de ani”. Nașterile nu erau înregistrate, așa că nimeni nu putea ști cu exactitate câți ani are. A declarat că este căsătorită, „soția lui Jehan din Relanges”.
Pe atunci, felul în care cineva era tratat depindea mai presus de orice de îmbrăcăminte, iar hainele lui Jehanne ar fi impus un anumit respect. Potrivit martorilor, era îmbrăcată elegant. Gluga lungă pe care o așeza cu grijă peste părul ei auriu atunci când ieșea în public arăta că este o femeie măritată și respectabilă.
Domnia terorii
Erau vremuri violente pentru Dijon, un oraș marcat de război. Carol Temerarul, duce de Burgundia, și regele Ludovic al XI-lea al Franței se luptau cu înverșunare, iar orașul era amenințat de o invazie iminentă, pe măsură ce regele înainta prin ținuturile Burgundiei.
Ca să apere Dijonul, ducele staționase mercenari în jurul zidurilor orașului. Însă acești oameni sălbatici, care nu respectau nicio lege, instauraseră în oraș propria lor domnie a terorii.
„Exista o problemă recurentă cu bărbați care umblau noaptea în căutarea unor potențiale victime pe care să le jefuiască, să le abuzeze, să le țină pentru răscumpărare sau să le răpească”, a declarat McDougall pentru BBC. „Autoritățile orașului nu erau deloc mulțumite. Acesta era un motiv major de conflict între oraș și duce”.
Infracțiunea
În seara zilei de 3 ianuarie 1472, Jehanne și femeia la care locuia au auzit o bătaie puternică în ușa de la intrare. În fața lor stăteau doi bărbați din oraș, care le-au cerut să meargă cu ei. După ce femeile au refuzat, unul dintre bărbați a fugit la un han din apropiere ca să adune câțiva dintre mercenarii ducelui.
Potrivit lui Jehanne, bărbații au târât-o pe un câmp din apropiere și au agresat-o. Nu conta că era însărcinată, strigau ei. Auziseră că pruncul pe care îl purta era al unui preot și, prin urmare, nelegitim.
Jehanne a povestit că bărbații căutau „însoțire trupească” cu ea, în timp ce ea se zbătea în zăpadă. Până la urmă, au fost împiedicați de sarcina ei avansată și de lupta înverșunată pe care a dat-o. A povestit că a fost bătută și aruncată cu fața în jos și că se temea îngrozitor pentru sănătatea copilului nenăscut.
Ce s-a întâmplat apoi este surprinzător, având în vedere felul în care ne imaginăm astăzi Evul Mediu. Se crede adesea că violul și agresiunea sexuală erau considerate atât de rușinoase încât femeile care le supraviețuiau erau, de regulă, izgonite de comunitățile lor și ajungeau în cele din urmă să se prostitueze. Ideea aceasta își are originea într-o carte populară, Medieval Prostitution („Prostituția medievală”), publicată pentru prima dată în 1988 și actualizată în 2010, semnată de Jacques Rossiaud.
McDougall, profesoară de istorie la John Jay College of Criminal Justice din New York, și-a propus să verifice relatarea lui Rossiaud, pornind de la o scurtă mențiune a acestuia despre o femeie însărcinată, al cărei nume nu era dat, agresată sexual de mercenari în Dijon. Potrivit lui Rossiaud, femeii i-a fost inițial prea rușine să le povestească autorităților prin ce trecuse. Și multe supraviețuitoare ca ea ar fi ajuns, chipurile, prin bordeluri.
Femeia seamănă foarte mult cu Jehanne. Însă atunci când McDougall a început să cerceteze cazul, studiind cele 70 de pagini de pergament scrise mărunt și dens, păstrate în arhiva municipală a Dijonului, a ieșit la iveală o cu totul altă poveste.
O anchetă detaliată
Declarațiile lui Jehanne au fost consemnate în detaliu de un anchetator care lucra pentru autoritățile orașului, Jaques Borestel.
Aflând că mercenarii răpiseră și agresaseră o femeie însărcinată, Borestel s-a apucat imediat să adune informații despre victimă și despre presupușii făptași.
Primul interviu cu Jehanne a avut loc a doua zi după atac. A găsit-o întinsă în pat, zdruncinată de ce trăise și îngrijorată pentru copil. I-a oferit fără ezitare detalii despre atac și toate informațiile pe care și le amintea despre agresori. A doua zi, Jehanne a născut o fetiță.
Decizia lui Jehanne de a-și spune povestea era oarecum neobișnuită. Existau destule motive care să descurajeze o asemenea sinceritate.
Orașul nu avea nici pe departe un istoric strălucit în materie de justiție penală. Pedeapsa pentru răpire și agresiune era, teoretic, moartea. Dar cele mai multe infracțiuni nu ajungeau să fie judecate. Pe scurt, Jehanne nu avea mare lucru de câștigat depunând plângere.
Cu informațiile primite de la Jehanne, Borestel a reușit să-i prindă repede pe cei mai mulți dintre atacatori.
Interogați, bărbații au negat că ar fi agresat-o pe Jehanne. Borestel a organizat o confruntare în care Jehanne s-a aflat față în față cu agresorii și și-a repetat versiunea. Pentru că tot nu au mărturisit, oficialii orașului au considerat acceptabil să se recurgă la măsuri „extraordinare”. Unul dintre bărbați a fost torturat printr-o metodă asemănătoare cu simularea înecului. Până la urmă, toți au mărturisit.
Cu mărturisirile în mână, orașul a hotărât pedeapsa potrivită: moartea. Exista însă o problemă. Fiind mercenari, bărbații se aflau, tehnic vorbind, sub autoritatea ducelui. Ducele condamnase recent, printr-o declarație, comportamentul mercenarilor și susținuse că vrea ca locuitorii Dijonului să se simtă în siguranță. Acum avea ocazia să pedepsească public o faptă reprobabilă. Avea să profite de ea?
Ancheta asupra reclamantei
Nu după mult timp, oficialii orașului au primit răspuns de la autoritățile ducale. Acestea recomandau ca bărbații să fie eliberați. Autoritățile municipale s-au opus și au încercat să câștige timp. Între timp, au dispus o nouă anchetă, de data aceasta asupra lui Jehanne însăși. Nu intenționau să o judece, dar voiau să afle dacă era o reclamantă credibilă. După cum a scris Borestel, fără niciun echivoc, avea să cerceteze dacă era o „preudefemme” (o femeie măritată, respectabilă) sau o „femeie ușoară”.
Borestel a stat de vorbă cu vecinii și cu alte persoane care ar fi putut ști ceva despre Jehanne. Mulți au spus că părea o femeie respectabilă și nimeni nu a făcut-o de rușine sau nu a învinovățit-o pentru agresiunea suferită. Curând însă au ieșit la iveală detalii care contraziceau povestea pe care i-o spusese lui Borestel.
O vecină a declarat că Jehanne mai născuse un copil cu doi ani în urmă, într-o mănăstire din apropiere. Se credea că tatăl era un preot cu care Jehanne împărțea pe atunci o cameră. Se pare că Jehanne nu-și mai văzuse soțul de câțiva ani.
În ciuda amenințării cu represalii, vecinii și cunoscuții au ajutat-o pe Jehanne să găsească locuri în care să se ascundă
Borestel s-a întâlnit din nou cu Jehanne ca să o confrunte cu noile dovezi. De la ultima lor discuție, ea fusese amenințată de apărătorii mercenarilor. În ciuda pericolului de represalii, vecinii și cunoscuții au ajutat-o să găsească locuri unde să se ascundă. În cele din urmă, ajunsese la un spital, unde lucra.
Jehanne i-a recunoscut lui Jaques că îi spusese câteva neadevăruri. A admis că soțul ei o părăsise cu câțiva ani în urmă ca să plece la război. După aceea, cunoscuse un preot și devenise amanta lui, născându-i doi copii.
Asta făcea din Jehanne, până la urmă, o „femeie ușoară”? În propriile ei cuvinte, așa cum le-a consemnat Borestel: „Era mai bine să fie ușuratică cu trupul ei ca să-și câștige traiul decât să ajungă să fure de la oameni”.
O nouă perspectivă
Atitudinea ei se potrivea cu morala sexuală complicată a vremii. Relațiile sexuale înainte de căsătorie erau, în teorie, interzise, dar în practică erau larg tolerate. Preoții ar fi trebuit să trăiască în celibat, dar aveau amante și copii nelegitimi. Prostituția era considerată un păcat grav, dar era acceptată pe scară largă.
Jehanne nu era cine spusese că este, nu era soția cuminte pe care o descrisese inițial. Trăia, după cum s-a dovedit, „în păcat”. Interesant este însă că acest lucru nu a contat.
Chiar și după ce au aflat noile dovezi aduse de Borestel, procurorii au decis să meargă mai departe cu cazul ei. Faptul că născuse copiii nelegitimi ai unui preot s-a dovedit lipsit de importanță. Oficialii voiau ca acei mercenari să moară.
Mai apăruse însă o problemă. Mercenarii nu mai erau în închisoare.
Autoritățile ducale susținuseră că bărbații erau membri ai clerului și, prin urmare, puteau fi judecați doar după legile bisericești. Deși afirmația era vădit absurdă, deoarece clericilor le era interzis să poarte arme, autoritățile municipale aveau mâinile legate. După două luni de închisoare, bărbații au fost eliberați.
Din acest punct, urma lui Jehanne se pierde. A ajuns prostituată? Este posibil, pentru că în Dijon au existat, în acea perioadă, câteva femei cu numele Jehanne care au ajuns astfel. Însă documentele sunt prea fragmentare pentru a putea spune ceva cu certitudine.
Indiferent cum s-a încheiat povestea ei, McDougall s-a bucurat de ocazia de a cunoaște fărâma din viața acestei Jehanne păstrată într-un teanc de documente judiciare vechi de 600 de ani.
„Am o mare admirație pentru ea. Sunt profund impresionată de felul în care a continuat să se apere.” În ciuda vremurilor neprimitoare, „se vedea pe sine ca pe cineva care are puterea de a acționa și de a alege”.
Și, mai important, povestea lui Jehanne pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre Evul Mediu.
„Această societate medievală nu practica învinovățirea și stigmatizarea victimelor în niciun fel pe care să-l fi putut identifica”, spune McDougall. „Femeile puteau face acuzații. Nu trebuiau să-și amintească totul perfect și nici să fie fecioare imaculate”.
Chiar și după ce Jehanne a depus plângere, vecinii i-au sărit în ajutor.
Viața era, fără îndoială, aspră pentru femeile din Evul Mediu, iar unele supraviețuitoare au fost cu siguranță tratate rău. Însă această Jehanne a putut să denunțe o infracțiune, să fie luată în serios, să găsească sprijin și prietenie în timpul încercării prin care trecea și să obțină o mică doză de dreptate. Orice ar fi făcut după aceea, măcar asta a putut purta cu ea mai departe.
