Primăria de la Roma a anunţat că va lua diverse măsuri după ce în ultima vreme mai multe maşini au ajuns din greşeală pe scările de la biserica Trinità dei Monti de la Roma din cauza GPS-ului.
Autorităţile italiene au anunţat că, în următoarele săptămâni, va verifica acuratețea traseelor semnalizate cu principalii furnizori de hărți digitale, precum Google și Waze, evaluând totodată instalarea unor bariere fizice pentru a preveni alte incidente, pentru că faimoasele treptele, inaugurate în 1725 și incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, nu pot deveni o "bandă de urgenţă" pentru sistemele de navigaţie greşite, relatează La Repubblica.
Cel mai recent dintr-o lungă serie de accidente a avut loc duminică. "A fost vina sistemului de navigaţie", a spus șoferul bolidului de lux Jeep 4X4 Renegade. În luna iunie, a fost vorba de un Mercedes, iar cu trei ani mai devreme, de un Maserati, toate aceste maşini au ajuns pe scările monument istoric. Duminică şoferul a ajuns cu roțile maşinii sale pe cele 136 de trepte, care reprezintă un sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
"M-am încurcat în timp ce urmăream GPS-ul", a explicat tânărul de 28 de ani poliției. "Am vrut să cobor pe Via Gregoriana, dar GPS-ul m-a dus la trepte și am căzut. Îmi pare rău, nu am vrut."
Ar fi putut fi o tragedie, mai ales că accidentul s-a produs în prezenţa a zeci de turiști care se plimbau printre atracțiile Romei. Șoferul a coborât trei trepte, apoi a băgat mașina în marșarier și, folosind tracțiunea integrală, s-a ridicat și a plecat cu mașina. Acesta a fost identificat şi găsit marți de carabinieri, care l-au amendat cu 400 de euro, în conformitate cu legea care protejează patrimoniul cultural.