Antena 3 CNN Externe Mapamond Coreea de Nord ar putea avea o dictatoare. Ce se știe despre Kim Ju Ae, cel mai probabil succesoarea lui Kim Jong Un

Coreea de Nord ar putea avea o dictatoare. Ce se știe despre Kim Ju Ae, cel mai probabil succesoarea lui Kim Jong Un

Anamaria Nedelcoff
2 minute de citit Publicat la 21:37 02 Sep 2025 Modificat la 23:07 02 Sep 2025
profimedia-0873083354
Kim Jong Un și fiica lui, Kim Ju Ae / Sursa foto: Profimedia Images

Prezența liderului nord-coreean Kim Jong Un la prima sa întâlnire multilaterală în China era de așteptat să atragă atenția presei internaționale. Totuși, cea care a stârnit interesul observatorilor a fost adolescenta elegant îmbrăcată care îl însoțea îndeaproape: fiica sa, Kim Ju Ae.

Potrivit serviciului de informații sud-coreean, Kim Ju Ae este văzută drept cea mai probabilă succesoare a tatălui său, scrie BBC.

Cine este Kim Ju Ae?

Se crede că este al doilea copil al lui Kim Jong Un și al soției sale, Ri Sol Ju, însă detaliile sunt extrem de vagi. Regimul de la Phenian este cunoscut pentru secretomania în jurul vieții private a liderilor săi – Kim și-a prezentat oficial soția în public abia după câțiva ani de la căsătorie.

Kim Ju Ae este singurul copil al liderului nord-coreean a cărui existență a fost confirmată oficial. Niciun alt frate sau soră nu a apărut vreodată în public.

Primele informații despre ea au venit dintr-o sursă surprinzătoare: baschetbalistul american Dennis Rodman, care declara pentru The Guardian, în 2013, că a ținut în brațe „bebelușul Ju Ae” în timpul unei vizite în Coreea de Nord.

Apariția în public

Mult timp nu s-a mai vorbit despre ea, până în noiembrie 2022, când a apărut alături de tatăl ei la lansarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM).

În februarie 2023, imaginea sa a început să fie folosită pe timbre poștale, iar Kim Ju Ae a fost văzută participând la banchete oficiale, prezentată drept „fiica respectată a lui Kim Jong Un”.

Adjectivul „respectat” este folosit doar pentru personalitățile de rang suprem în Coreea de Nord. Tatăl ei a fost numit „tovarășul respectat” abia după ce statutul său de viitor lider a fost confirmat.

Ce știm despre ea

Agenția Națională de Informații a Coreei de Sud (NIS) a dezvăluit câteva detalii: Kim Ju Ae ar practica echitația, schiul și înotul, fiind educată acasă, la Phenian. Oficialii sud-coreeni estimează că ar avea în jur de 10 ani.

În ianuarie 2024, NIS a mers mai departe, afirmând că fiica liderului nord-coreean este „cea mai probabilă” succesoare a tatălui său – deși au subliniat că există „numeroase variabile”, inclusiv vârsta încă tânără a lui Kim Jong Un.

Semnale de putere

De atunci, Kim Ju Ae a fost văzută constant lângă tatăl ei, la parade militare, lansări de rachete și ceremonii oficiale, primind chiar saluturi din partea comandanților militari de rang înalt.

Marți, însă, a fost pentru prima dată când a fost văzută în afara Coreei de Nord, ceea ce alimentează și mai mult speculațiile privind rolul său de posibil viitor lider.

Un obstacol major: patriarhatul nord-coreean

Familia Kim, aflată la putere din 1948, se prezintă drept o „linie de sânge sacră”, unică în dreptul de a conduce țara. Totuși, în Coreea de Nord nu a existat niciodată o femeie la conducere.

Analiștii cred că prezentarea timpurie a lui Kim Ju Ae ar putea fi o încercare a lui Kim Jong Un de a pregăti opinia publică și de a înlătura prejudecățile într-un stat profund patriarhal.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close