
Conclavul care va alege noul Papă va începe în data de 7 mai şi va fi format din 135 de cardinali electori, dintre care 108 au fost numiţi de Papa Francisc. Este cel mai mare număr de cardinali electori din istorie care pune în dificultate Vaticanul, atât din punct de vedere al legislaţiei, cât şi din punct de vedere logistic, pentru că nu există suficiente locuri de cazare pentru toți.
Cel mai tânăr cardinal este ucraineanul Mykola Bychok, în vârstă de 44 de ani, episcop al orașului australian Melbourne, unde din ianuarie 2020 este șef al eparhiei Sfinților Petru și Pavel. Acesta servește, de asemenea, ca lider spiritual al comunității greco-catolice ucrainene din Australia, Noua Zeelandă și Oceania.
Cel mai în vârstă cardinal este Carlos Osoro Sierra, Arhiepiscopul emerit al Madridului, care va împlini 80 de ani pe 16 mai.
Dintre cardinalii electori, 59 sunt europeni (19 italieni), 37 din America, 20 asiatici, 16 africani și 3 din Oceania.
Conclavul reprezintă un rit străvechi în care istoria, spiritualitatea și geopolitica se împletesc în cadrul magnific al Capelei Sixtine şi care are loc la cel mult 20 de zile de la moartea Papei.
Congregația Generală a Cardinalilor a stabilit data de începere pe 7 mai. În Congregațiile Generale participă nu numai cardinalii electori, adică sub 80 de ani, ci și cei care, pentru că au atins acest prag de vârstă, și-au pierdut dreptul de a intra în Conclav. În total, Colegiul Cardinalilor este compus din 252 de cardinali.
În prezent, conclavul care va alege noul Papă numărără 135 de persoane cu drept de vot, adică cei care au sub 80 de ani. 70% dintre aceştia au fost numiți de Papa Francisc, care în fiecare an al pontificatului său, cu excepția anului 2021, a convocat un consistoriu pentru a crea noi cardinali, depășindu-l chiar și pe Ioan Paul al II-lea, care a deținut nouă în întregul său pontificat, relatează Famigliacristiana.it.
Prin urmare, 108 cardinali creați de Francisc vor participa la următorul Conclav. Dar pot fi şi 109 dacă îl luăm în considerare și pe Angelo Becciu, fost prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, care după vârstă are dreptul de a intra în Capela. Acesta este primul cardinal din istorie judecat de un tribunal al Vaticanului. Procesul, încheiat în decembrie 2023, s-a soldat cu o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru delapidare și abuz în serviciu, precum și cu amendă. Cu toate acestea, sentința nu este încă definitivă, iar cardinalul Becciu a făcut recurs și s-a declarat nevinovat.
Pentru cazul cardinalului Becciu au avut loc mai multe consultări cu canoniştii și savanţii teologiei medievale pentru că este vorba despre un caz complex. Astfel, înainte de Conclav, ar avea loc un fel de "pre-Conclav" dedicat în întregime "cazului Becciu" pentru a decide soarta cardinalului care a fost privat de Papă la 24 septembrie 2020 de drepturile cardinalatului.
Corriere della Sera realtează că două scrisori dactilografiate, ștampilate doar cu iniţiala "F" i-au fost arătate lui Becciu de către cardinalul Pietro Parolin, iar aceste două documente l-ar exclude de la intrarea în Capela Sixtină în conclav: una datează din 2023, cealaltă este din martie 2025, când Papa era deja internat la spitalul Gemelli. Însă două scrisori dactilografiate, cu doar inițialele Papei nu ar avea însă nicio valoare conform dreptului canonic, pentru că la Vatican nu există niciun decret semnat de Francisc care să-l împiedice pe Becciu să intre în conclav. Acesta nu este un detaliu nesemnificativ, întrucât cardinalul Becciu ar putea contesta și alegerea noului pontif în cazul excluderii acestuia.