Samantha Mui, o tânără în vârstă de 34 de ani, rezidentă în SUA, a lăsat în urmă cariera din mediul corporatist pentru a-și urma pasiunea: gătitul. Azi, ea câștigă chiar și 10.000 de dolari pe oră învățând oamenii cum să facă colțunași (găluște asiatice).
Mui a fondat „Thirsty Dumpling”, o companie care vinde kituri pentru prepararea colțunașilor și oferă cursuri de gătit, atât online, cât și față în față, scrie CNBC.com. Ceea ce odinioară era doar o plăcere personală a devenit acum o afacere de succes, mult mai profitabilă decât fostul ei loc de muncă.
În trecut, Samantha a lucrat în mai multe domenii, inclusiv în îngrijirea bătrânilor. Cu toate acestea, spune că acei ani nu au fost ușori. „Timp de patru ani din viața mea de adult am locuit cu părinții mei”.
Momentul decisiv a fost în 2022, după ce tatăl și bunica ei au murit la scurt timp unul după celălalt. A fost momentul în care și-a dat seama că trebuie să își trăiască viața cu sens.
La doar trei săptămâni după ce și-a dat demisia, o discuție cu mama ei a inspirat-o să pornească Thirsty Dumpling. Șapte luni mai târziu, afacerea era deja lansată oficial.
Astăzi, Samantha predă cursuri de gătit pentru grupuri mari, uneori sunt chiar și 100 de persoane odată.
Printre clienții săi se numără atât persoane fizice, cât și corporații mari.
De asemenea, este și autoarea unei cărți de bucate, „Melting Pot”.