Antena 3 CNN Externe Mapamond Insula terorizată de 1000 de cutremure în două săptămâni: "Ți-e frică până și să adormi!" Când ar urma să lovească mega-cutremurul

Insula terorizată de 1000 de cutremure în două săptămâni: "Ți-e frică până și să adormi!" Când ar urma să lovească mega-cutremurul

A.I.
3 minute de citit Publicat la 10:38 03 Iul 2025 Modificat la 15:32 03 Iul 2025
Akusekijima
Insula Akusekijima din lanțul insular Tokara. Foto: Wikipedia

UPDATE:  Autoritățile din Japonia le-a cerut celor 89 de locuitori ai unei mici insule din sudul țării să evacueze zona după un seism puternic produs joi, cel mai recent dintr-o serie de peste 1.000 de cutremure înregistrate în mai puțin de două săptămâni în acea regiune.

Cutremurul a avut magnitudinea 5,5 și s-a produs joi lângă insula Akuseki. Miercuri, un seism cu aceeași magnitudine a fost înregistrat acolo.

În vederea evacuării, localnicii au fost îndemnați să se îndrepte spre curtea unei școli de pe insula Akuseki, a precizat un oficial municipal.

Insula Akuseki face parte din Arhipelagul Tokara.

Vecinătatea acestui arhipelag a fost zguduită de peste 1.031 de seisme începând cu data de 21 iunie.

Nu au fost semnalate pagube materiale majore, dar persistența fenomenelor seismice i-a panicat pe localnici, care se așteaptă la un cutremur major.

Știrea inițială

Peste 900 de cutremure au zguduit în ultimele două săptămâni un lanț insular din sudul Japoniei, scrie The Guardian, notând că locuitorii sunt terorizați de mișcările tectonice cvasi-permanente și, mai ales, de ce ar putea urma.

Agenția Meteorologică Japoneză, care monitorizează fenomenele, a recunoscut că nu știe când se vor opri cutremurele.

"Activitatea seismică a fost foarte intensă în jurul lanțului insular Tokara începând cu 21 iunie. Până astăzi, la ora 16:00, numărul a depășit 900", a declarat Ayataka Ebita, directorul Diviziei de monitorizare a cutremurelor și fenomenelor tsunami din cadrul agenției menționate.

Precizările acestui oficial au venit miercuri, la scurt timp după ce un cutremur cu magnitudinea de 5,5 a fost înregistrat în regiunea situată la sud de insula japoneză principală Kyushu.

Ebita a adăugat că locuitorii din Tokara ar trebui să se pregătească să se adăpostească sau să evacueze zona, având în vedere posibilitatea ca regiunea să fie lovită de seisme și mai puternice.

Cresc temerile privind un dezastru seismic în Tokara 

Toate cutremurele înregistrate au avut o intensitate de 1 sau mai mare pe scara japoneză de intensitate seismică. Aceasta numără 7 puncte. Nivelul 7 este cel mai puternic. O intensitate de 5 corespunde unui seism suficient de puternic pentru a alarma oamenii și a-i determina să se țină de ceva stabil.

În Tokara, localnicii se plâng că seria prelungită de cutremure le-a distrus rutina zilnică și le-a accentuat temerile să ar putea fi expuși unui dezastru de proporții.

"E ca și cum pământul s-ar cutremura în permanență. Este foarte înfricoșător chiar și să adormi", a povestit un rezident.

"Nu este clar când se va termina totul. Ar trebui să mă gândesc dacă să-mi evacuez copiii", a spus un altul.

Zeci de cutremure în fiecare zi în Tokara. S-a mai întâmplat în 2023

Numărul zilnic de cutremure a atins un maxim de 183 pe 23 iunie, apoi a scăzut la 15 seisme pe 26 iunie și la 16 pe 27 iunie.

Fenomenul s-a amplificat apoi, fiind consemnate 34 de cutremure pe 28 iunie și 98 pe 29 iunie. Pe 30 iunie, au fost înregistrate 62 de cutremure.

O perioadă similară de activitate seismică intensă în zona Tokara a mai fost observată în septembrie 2023. 

Atunci au fost înregistrate 346 de cutremure, potrivit agenției meteorologice nipone.

Șapte dintre cele 12 insule din lanțul Tokara sunt locuite, cu aproximativ 700 de rezidenți în total.

Care ar fi cauza sutelor de seisme din zona insulelor japoneze

Experții spun că topografia neobișnuită a zonei din jurul insulelor Tokara facilitează acumularea de presiune sub fundul mării. Aceasta este apoi eliberată sub formă de cutremure.

Japonia este una dintre țările cu cea mai mare activitate seismică din lume. Insulele nipone sunt situate deasupra a patru plăci tectonice majore dispuse de-a lungul marginii vestice a "inelului de foc" din Pacific.

Arhipelagul nipon este casa a aproximativ 125 de milioane de oameni și înregistrează aproximativ 1.500 de cutremure pe an.

Acestea reprezintă aproximativ 18% din cutremurele mondiale.

Pagubele pe care le provoacă variază în funcție de locația lor și de adâncimea la care se produc.

Seisme letale în Japonia. Cel care a distrus centrala de la Fukushima a avut magnitudinea 9

Aproape 600 de persoane au murit după ce un cutremur puternic a lovit Peninsula Noto din centrul Japoniei de Anul Nou, în 2024.

În martie 2011, peste 18.000 de persoane și-au pierdut viața după ce un seism cu magnitudinea 9 a declanșat un tsunami uriaș, ce a distrus mari părți din zona de coastă în nord-estul țării.

Cutremurul a declanșat, de asemenea, o triplă topire la centrala nucleară de la Fukushima.

Japonia așteaptă un "mega-cutremur" în 30 de ani

Guvernul japonez a anunțat săptămâna aceasta că trebuie pregătită populația pentru un posibil "mega-cutremur".

Potrivit experților, acesta are șanse mari să se producă în următoarele trei decenii.

În ianuarie anul curent, un comitet guvernamental a crescut probabilitatea unui seism major în zona Nankai Trough în următorii 30 de ani la 75-82%.

Conform unei estimări revizuite a guvernului nipon, un mega-cutremur în regiune, însoțit de un tsunami, ar putea provoca moartea a până la 300 de mii de persoane și pagube în valoare de până la două trilioane de dolari.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close