Ashley St. Clair, mama unuia din copiii lui Elon Musk, Romulus, în vârstă de un an, a lansat luni un nou podcast anunțând că este falită și în curs de „a fi evacuată”, deși ar fi primit milioane de dolari de la miliardarul cu care are un fiu.
„Ei bine, după un an de sinucidere profesională neplanificată, multe alegeri controversate în viață și o pauză în profilul meu de LinkedIn pe care nu o pot explica legal, am decis să încep un podcast”, a anunțat St. Clair în primul episod al podcastului ei „Bad Advice with Ashley St. Clair”, potrivit The Independent.
„Nu pentru că cineva m-a rugat, ci pentru că, din punct de vedere statistic, era fie să fac asta, fie să intru într-un MLM. Așa că iată-ne aici. Și, spre deosebire de Ben Shapiro sau Megyn Kelly (podcasteri - n.n.), nu încep asta pentru că cred că gândurile mele sunt de geniu și microfonul podcastului sunt cel mai mare dar pentru umanitate. De fapt, cred că am cele mai proaste idei, așa că, prin urmare, considerați tot ce vă spun drept o avertizare. Și, în plus, sunt evacuată și Polymarket mi-a oferit 10.000 de dolari să citesc un spot publicitar. Așa că, acoperișul de deasupra capului meu este adus de Polymarket”, a spus ea.
După ce a rostit reclama sponsorului său, a continuat: „Acesta este ‘Bad Advice with Ashley St. Clair’, luați-l sau lăsați-l, probabil îl veți lăsa”, apoi a comentat despre atacul violent asupra protejatului lui Musk, Edward „Big Balls” Coristine, programator și fost student la inginerie care a fost numit la Departamentul de Eficiență Guvernamentală în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui SUA Donald Trump.
„Trebuie să încep cu ceea ce toată lumea aștepta să spun. Povestea care a dominat titlurile din presă, cea care a făcut lumea întreagă să spună ‘Nu poate fi în viața reală, trăim într-o simulare.’ Elon Musk. Big Balls al lui Elon Musk”, a spus St. Clair.
„Big Balls este porecla apropiatului lui Elon Musk de la DOGE, Edward Coristine, care a fost bătut recent. A fost atacat în Washington, D.C., iar în funcție de persoana pe care o întrebi, Big Balls a fost agresat de o bandă violentă. În realitate, au fost doi adolescenți, dar știți că Fox News are o politică strictă: ori de câte ori există mai mulți oameni de culoare sau migranți în același loc, este automat o bandă. Unul e infractor, doi e o gașcă, trei e un cartel”, a mai spus ea.
Continuând să-l ia în derâdere pe Coristine, care, potrivit unui raport al poliției, a fost de fapt atacat de un grup de aproximativ zece persoane în timp ce încerca să apere o femeie să nu fie jefuită, St. Clair a remarcat: „L-au zmuncit, i-a curs sângele din nas. Daunele erau comparabile cu ce am suferit eu când i-am spus copilului meu mic că nu poate urmări Paw Patrol. A fost brutal, violent”, a mai comentat ea.
În martie, după ce St. Clair a vândut o mașină Tesla de 100.000 de dolari, care îi fusese oferită cadou de Musk, miliardarul a afirmat că i-a dat lui St. Clair 2,5 milioane de dolari și că îi trimite în prezent 500.000 de dolari pe an.
„Nu știu dacă acest copil este al meu sau nu”, a scris Musk. „Chiar dacă nu știu sigur, i-am dat lui Ashley 2,5 milioane și îi trimit 500.000 anual”.
St. Clair a răspuns numindu-l pe Musk „un copil mofturos” și susținând că el „a retras majoritatea plăților de întreținere” ca reacție la declarațiile publice ale ei.
Potrivit lui St. Clair, Musk i-a oferit inițial 15 milioane de dolari plus încă 100.000 pe lună pentru întreținere în schimbul păstrării tăcerii despre copilul lor.