Antena 3 CNN Externe Mapamond Misionarii folosesc dispozitive audio solare pentru a duce mesaje biblice în triburile izolate din Brazilia

Misionarii folosesc dispozitive audio solare pentru a duce mesaje biblice în triburile izolate din Brazilia

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 29 Iul 2025 Modificat la 07:12 29 Iul 2025
maini multirasiale etiopia
Dispozitivele sunt gândite special pentru locuri fără acces la electricitate sau internet. Foto: Getty Images

În regiunea Valea Javari, una dintre cele mai izolate zone din Amazonul brazilian, misionarii folosesc dispozitive audio alimentate solar, concepute pentru a reda mesaje biblice și învățături creștine în portugheză și spaniolă. Aceste aparate, asemănătoare unor telefoane mobile, au fost observate în comunități indigene precum Korubo, o populație recent contactată din apropierea graniței cu Peru, scrie The Guardian.

Dispozitivele sunt distribuite gratuit de organizația In Touch Ministries, cu sediul în Atlanta, SUA, și sunt gândite special pentru locuri fără acces la electricitate sau internet. Cu panou solar și lanternă încorporată, ele pot reda conținut audio religios în peste 100 de limbi, fiind create pentru a fi accesibile chiar și celor mai izolate comunități. 

Seth Grey, director de operațiuni al In Touch, a confirmat că astfel de dispozitive au fost oferite comunităților indigene, inclusiv grupului Wai Wai, în urmă cu patru ani. El a subliniat că organizația respectă legislațiile locale și nu desfășoară activități în zone unde nu este permis accesul.

Dispozitivele, cunoscute sub numele de Messenger, nu sunt vândute și nu necesită conectivitate – ele funcționează complet autonom. În prezent, unul dintre acestea se află în posesia unei femei matriarh din comunitatea Korubo, devenind un obiect de curiozitate și interes cultural.

„Nu mergem acolo unde nu ni se permite” 

Într-un interviu pentru The Guardian, Seth Grey a declarat că aparatul este „funcțional, alimentat solar, cu lanternă” și suficient de puternic pentru a fi auzit de un grup de 20 de persoane.

Grey a spus că el însuși a livrat 48 de astfel de aparate către populația Wai Wai din Amazonul brazilian în urmă cu patru ani, cu conținut în portugheză și în limba lor. Wai Wai colaborează cu misionari americani de zeci de ani, potrivit antropologului Catherine V. Howard.

Legi stricte împotriva misionarilor

Totuși, Grey a precizat că dispozitivul nu ar fi trebuit să ajungă în Valea Javari:

„Noi nu mergem unde nu suntem autorizați”, a spus el, referindu-se la personalul In Touch. A admis însă că există misionari din „alte organizații” care distribuie aceste dispozitive și în locuri unde acest lucru este ilegal.

Autoritățile braziliene monitorizează cu atenție zona și asta deoarece politicile statului prevăd ca inițiativa de contact cu populațiile izolate să aparțină exclusiv acestora, pentru a le proteja sănătatea și modul de viață tradițional.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close