Doi nou-născuţi se aflau internaţi în secția de terapie intensivă a spitalului din Bolzano şi au murit la distanţă de câteva ore unul de celălalt, ceea ce a declanşat o anchetă de amploare în spitalul din Italia.
Femeile gravide care se pregăteau să nască au fost mutate la alte spitale pentru a reduce riscurile până la aflarea cauzei morţii bebeluşilor.
Nou născuţii, aflaţi deja într-o stare de sănătate fragilă, au decedat, conform primelor date din anchetă, din cauza bacteriei Serratia marcescens pe care au luat-o în spital, relatează La Stampa. Ancheta de amploare a scos la iveală că respectiva bacterie se afla în duzele și dozatoarele de săpun folosite pentru spălarea tetinelor și a biberoanelor.
Acum autorităţile italiene se străduiesc să stabilească modul în care detergentul a devenit sursa infecției și să descopere cine a atins detergentul și în ce condiții fără precauțiile necesare pentru o secție de spital, în special într-o unitate de terapie intensivă neonatală, sau dacă produsul a fost expus la surse de căldură.
În prezent, există mai multe ipoteze, dar până la definitivarea anchetei s-a deschis un dosar pentru omor din culpă, iar în așteptarea primelor concluzii, se vor dispune autopsii care să furnizeze mai multe date.