Antena 3 CNN Externe Mapamond O familie a stat în casă cu o comoară de un milion de dolari fără să știe. A pus-o printre fotografiile de familie ca pe orice obiect

O familie a stat în casă cu o comoară de un milion de dolari fără să știe. A pus-o printre fotografiile de familie ca pe orice obiect

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:39 11 Iun 2025 Modificat la 10:40 11 Iun 2025
sculptura
O sculptură a artistului francez Auguste Rodin, dispărută din spațiul public timp de aproape 120 de ani şi considerată până acum o copie, a fost vândută la licitaţie pentru 984.000 de dolari. FOTO: CNN / Getty Images

O sculptură a artistului francez Auguste Rodin, dispărută din spațiul public timp de aproape 120 de ani şi considerată până acum o copie, a fost vândută la licitaţie pentru 860.000 de euro (984.000 de dolari), scrie CNN.

„Le Désespoir”, care înfăţişează o figură feminină aşezată pe o piatră, ţinându-şi un picior îndoit cu genunchiul strâns la piept, a fost redescoperită la sfârşitul anului 2024 după ce nu mai fusese tranzacţionată din 1906, a anunţat duminică casa de licitaţii Rouillac.

Rodin, care a trăit între 1840 şi 1917, a realizat mai multe versiuni ale lucrării „Le Désespoir”. Exemplarul adjudecat a fost modelat în 1890 şi cioplit în marmură între 1892 şi 1893.

Măsurând doar 28,5 centimetri lungime, 15 centimetri lăţime şi 25 de centimetri înălţime, sculptura a fost iniţial gândită să facă parte din lucrarea monumentală „Porţile Infernului” („The Gates of Hell”), care cuprinde peste 200 de figuri şi grupuri statuare.

Proprietarii anteriori – o familie din centrul Franţei – nu bănuiseră valoarea piesei şi o expuseseră deasupra pianului, alături de fotografiile de familie, le-a povestit marţi CNN licitatorul Aymeric Rouillac.

„Ei spuneau «e o falsă, e o copie»”, a relatat Rouillac, dar a decis să investigheze mai departe.

Detaliile sculpturii sunt remarcabile, a adăugat el. „Spatele, muşchii – sunt perfecte. Simţi fiecare vertebră din coloana vertebrală.”

După propria sa investigaţie iniţială, Rouillac a trimis sculptura spre evaluare la Comité Rodin, instituţia care menţine catalogul lucrărilor artistului.

Marţi, Jérôme Le Blay, cofondator al Comité Rodin, i-a spus CNN că a fost imediat impresionat de această piesă „excepţională”. „Am realizat în câteva secunde că este originală”, a afirmat el. „Nu am avut niciun dubiu.”

Acest exemplu este „extrem de bine lucrat”, a spus Le Blay, precizând că datează dintr-o perioadă în care Rodin îşi dedica mult timp unui număr restrâns de sculpturi.

Rodin lucra, se pare, cu asistenţi care realizau lucrările preliminare pe blocul de marmură, după care artistul însuşi intervenea în etapele finale, a explicat Le Blay. Potrivit acestuia, sculptura provine din „una dintre cele mai bune perioade ale carierei lui Rodin”, înainte ca faima tot mai mare să îl îndemne, la începutul secolului XX, să producă un număr mult mai mare de lucrări.

La moartea sa, Rodin a lăsat operele muzeului Musée Rodin din Paris şi i-a acordat permisiunea de a continua producerea de opere de bronz după modelele sale. În timp ce multe dintre acestea ajung an de an la licitaţie, piesele din marmură sunt mult mai rare, a subliniat Le Blay.

Majoritatea lucrărilor în marmură ale lui Rodin se află în proprietatea Musée Rodin sau a unor mari muzee din întreaga lume, a adăugat el.   

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close