O femeie care avea niște suspiciuni legate de soțul ei și-a asumat rolul de detectiv și a fost șocată să descopere că acesta avea o viață dublă, iar secretul păstrat de acesta a dus în final la arestarea lui.
Tonya Betsey l-a cunoscut pe Henry Betsey Jr. pe Tinder și cei doi s-au căsătorit pe 24 noiembrie 2020, în Jacksonville, SUA.
„Ne-am întâlnit pe un site de dating și, așa cum se prezenta, părea omul perfect, dar în realitate nu era deloc așa cum spunea”, a spus ea, potrivit The Independent.
Din păcate, Tonya a realizat rapid că nu era singura femeie din viața lui Henry. Indiscrețiile lui au ieșit la iveală când ea a început să caute numele soțului ei în registrele Judecătoriei, descoperind cu uimire că acesta avea certificate de căsătorie cu încă două femei.
Henry s-a căsătorit cu a doua soție, Brandy, doi ani după nunta cu Tonya, în februarie 2022. Iar la doar câteva luni distanță, o a treia femeie, Michele, l-a cunoscut pe Henry pe site-ul de dating Match.com și s-au căsătorit la Judecătoria din Hernando County, în noiembrie 2022, la doar trei săptămâni după ce s-au cunoscut.
„Am început să caut pe județe, introducând numele lui. Și atunci am descoperit că era căsătorit cu Michele și cu Brandy”, a povestit Tonya pentru presa din Florida.
Betsey Jr. nu a divorțat și nici nu a anulat căsătoriile anterioare înainte să se căsătorească din nou, iar în Florida nu există o bază de date care să compare certificatele de căsătorie între județe.
Toate soțiile dau vina pe statul Florida pentru că nu se face verificarea încrucișată a certificatelor între județe. „Nu există măsuri de protecție, iar eu cred că aici e unul dintre punctele în care sistemul a eșuat”, a spus Michele.
„Dacă județele ar comunica între ele, aș fi fost scutită de multă durere, mulți bani și mult stres”, a adăugat Tonya.
Betsey Jr. și-a recunoscut vinovăția pentru acuzația de bigamie în mai. Vorbind la audierea pentru sentință din această săptămână, și-a cerut scuze pentru căsătoriile simultane.
„În primul rând, vreau să îmi cer scuze față de doamne și față de autorități, dar și familiei și prietenilor care au fost implicați în acest caz”, a spus el.
Pentru că Henry nu avea condamnări penale anterioare, judecătorul a explicat că va fi limitat de lege în sentința pe care o poate da. Astfel, el a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare. De asemenea, este obligat să facă o evaluare psihiatrică și să urmeze un program de intervenție în cazuri de violență domestică.
Soțiile lui Betsey și familiile lor sperau ca acesta să ajungă la închisoare, dar sunt fericite că până la urmă au scăpat de el.
„Deși respect decizia instanței și înțeleg raționamentul sentinței, nu pot spune că sunt pe deplin mulțumită de rezultat. Speram la o pedeapsă mai grea”, a spus Tonya.