Antena 3 CNN Externe Mapamond Pilot beat descoperit în timpul unui control de rutină. A fost oprit de poliţie chiar înainte de a se urca la bordul avionului

Pilot beat descoperit în timpul unui control de rutină. A fost oprit de poliţie chiar înainte de a se urca la bordul avionului

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 12:44 06 Mar 2025 Modificat la 13:00 06 Mar 2025
Un pilot aflat la mansa
Polițiştii bănuiesc că respectivul pilot ar fi făcut alte zboruri în stare de ebrietate. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un pilot angajat al al companiei Scandinavian Airlines a fost depistat pozitiv la alcool în cadrul unui control de rutină şi a fost reţinut de poliţiştii din Stockholm. 

Poliția a efectuat un control de rutină asupra echipajului unui avion la Arlanda, un aeroport din Stockholm și acolo s-a făcut şocanta descoperire, relatează La Stampa.

Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat: . "Echipajul se urcase în avion și își începuse schimbul de tură când a fost efectuat controlul. În timpul controlului, un membru al echipajului de cabină a fost testat pozitiv la alcool și a fost luat de poliţie și dus la secție. A doua verificare a confirmat rezultatul."

Polițiştii bănuiesc însă că respectivul pilot ar fi făcut şi alte zboruri în stare de ebrietate. 

Ofițerul de presă al companiei aeriene a confirmat ulterior că un membru al echipajului a fost declarat inapt să zboare duminică. "La SAS, siguranța pasagerilor și a echipajului nostru este prioritatea noastră principală. Avem o politică strictă de toleranță zero față de personalul nostru și, dacă această politică este încălcată, vom lua măsuri imediat, fără excepție." Apoi a adaugat: "Cu toate acestea, nu comentăm acest caz individual, deoarece este o chestiune confidențială și personală".

×
x close