Se deschid sau nu ferestrele de la Casa Albă? E întrebarea pe care și-o pun acum americanii, după ce un video ajuns viral pe rețeaua socială X, în care pare că cineva aruncă o sacoșă neagră pe un geam de la un etaj superior al Casei Albe, a fost catalogat drept un „fake generat de AI” de către președintele Donald Trump.
Liderul american spune că ferestrele de la reședința prezidențială nu se deschid pentru că sunt sigilate. Ba, a precizat Donald Trump, soția lui, Melania, chiar s-a plâns de lipsa aerului curat. Anterior însă, un purtător de cuvânt de la Casa Albă a confirmat că video-ul este real și că fereastra a fost deschisă de un angajat de la mentenanță.
Intriga se complică dacă luăm în calcul că experții spun că nu există dovezi că acel clip a fost creat cu AI, iar în trecut fosta Primă Doamnă, Michelle Obama, a spus public că abia așteaptă să locuiască într-o casă în care ferestrele se deschid.
Un video viral, teorii ale conspirației în cascadă
Totul a început în weekend de la un clip postat de Washingtonian Problems pe TikTok și X. În imagini se vede cum cineva deschide o fereastră de la ultimul etaj al Casei Albe și aruncă o sacoșă neagră pe geam.
Our video has made its way to Twitter https://t.co/QRH01LYkbB
— Washingtonian Problems (@WashProbs) September 1, 2025
Altora nici nu le-a mai păsat de obiectul aruncat pe geam, au observat doar steagul SUA coborât în bernă, ceea ce i-a făcut să creadă că Donald Trump a murit. Această teorie a conspirației s-a viralizat rapid, iar pe X a apărut trendul „Trump is dead” („Trump este mort” n.red). Președintele însuși a denunțat speculațiile drept „fake news”.
Unii au glumit că așa-numitele „Dosare Epstein” ar fi putut fi aruncate pe fereastră în videoclip.
Alte teorii ale conspirației s-au învârtit în jurul ideii că a fost o breșă de securitate la Casa Albă.
Explicațiile Casei Albe
Donald Trump: Este un fake generat de AI
Spusele liderului american par să confirme ce a spus fosta Primă Doamnă, Michelle Obama, în 2015 într-o emisiune. Atunci, ea s-a plâns că nu poate deschide ferestrele de la Casa Albă. „În casa noastră ferestrele nu se deschid”, a spus Michelle Obama, afirmând că abia așteaptă să locuiască într-o casă unde poate aerisi.
CNN scrie că, în weekend, două surse familiare cu situația au indicat că videoclipul este real — și că are legătură cu lucrările de construcție și renovare din încăpere. Iar Hany Farid, profesor la Universitatea din California, Berkeley și director științific la compania de detectare a deepfake-urilor GetReal, a declarat marți că nu a văzut nicio dovadă că videoclipul ar fi fost generat de AI sau manipulat.
„Nu detectăm niciun fel de filigrane digitale care uneori sunt introduse în momentul generării prin AI. Umbrele din scenă, inclusiv umbra aruncată de geantă, sunt toate fizic consistente. Mișcarea steagurilor care fâlfâie nu are niciunul dintre semnele caracteristice pe care le vezi adesea în videoclipurile generate de AI. Structura generală a Casei Albe pare să fie consecventă, inclusiv arborarea steagului american și a steagului POW/MIA”, a spus el.