O instanță de judecată i-a dat câștig de cauză unui bărbat angajat la o companie de reciclare, care a fost concediat pentru că a adormit la serviciu.
Italianul Francesco Rucci a fost concediat în mai 2023, după ce a fost fotografiat cu ochii închiși și capul ușor plecat, comportament pe care angajatorul l-a considerat drept dormit la locul de muncă, susținând că acesta reprezenta „un risc de siguranță”, potrivit The Telegraph.
Rucci, care lucra pentru Ecologistic, o companie ce reciclează plasticul din lăzi pentru fructe și legume, a negat orice abatere și a contestat concedierea, spunând că suferea de insomnie.
„Îmi amintesc perfect ziua în care m-am simțit amețit, mi-am închis ochii pentru aproximativ 10 minute și am ațipit. M-au concediat”, a declarat el.
Curtea de Apel din Taranto, oraș din sudul Italiei, a decis că măsura concedierii a fost „nedreaptă” și „un act nelegitim”, constatând că „nu a existat nicio încălcare semnificativă” care să justifice cea mai severă sancțiune disciplinară.
Judecătorii au dispus ca Rucci, care lucra în companie din 2016, să fie reintegrat și să primească toate salariile restante, inclusiv plățile compensatorii.
Instanța a aflat că, înainte de concediere, Francesco Rucci fusese mutat într-un spațiu de lucru unde petrecea perioade lungi fără să aibă, de fapt, de lucru, în urma unor discuții în contradictoriu cu șefii legate de practicile de la locul de muncă.
Noul job a fost descris drept o promovare, însă nu a fost vorba de nicio creștere salarială sau responsabilități noi, iar Rucci a descris postul ca fiind „o izolare impusă”.
Din biroul lui, a spus el, putea să vadă „doar un perete gol, un raft cu cutii, un coș de gunoi și o altă încăpere prin ferestre de sticlă” și stătea acolo „12 ore pe zi”, fără „nicio conexiune la internet”.
Rucci a mai menționat că a fost lăsat acolo în „inactivitate totală și umilire profesională”, ajungând ulterior să îndeplinească „sarcini minore și degradante”.
Pe parcursul proceselor care au durat aproape trei ani, Rucci a spus că a suferit „o cădere emoțională” și că „nu mai dormea”. „Noaptea trebuia să iau pastile fără de care nu puteam dormi. Mă uitam la copiii mei și mă simțeam atât de vinovat”, a spus el.
Familia, a adăugat el, a trebuit să „strângă cureaua”, pentru că exista un singur venit, iar soția lui a fost nevoită să mai ia un job part-time.
Rucci, care era reprezentant sindical la acea vreme, a criticat lipsa de reacție a sindicatului, „care nu a reușit să-și apere nici propriul membru”. El a spus că ceilalți colegi „se temeau de represalii din partea companiei” și că a fost „surprins să nu primească nici măcar un semn de compasiune din partea multora dintre ei”.
Acum, el se teme că reintegrarea va fi ciudată. „Nu știu cum voi fi primit și mă voi simți la întoarcere”. Însă a spus că va reveni la muncă „cu capul sus”.