Antena 3 CNN Externe Mapamond Un diamant rar de 25 de milioane de dolari, furat, a fost recuperat de poliţia din Dubai

Un diamant rar de 25 de milioane de dolari, furat, a fost recuperat de poliţia din Dubai

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 16:27 18 Aug 2025 Modificat la 16:45 18 Aug 2025
poza in care apare un diamant asezat pe o panza neagra
Jaful dat de tâlhari a fost filmat de o cameră video de supraveghere. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Poliţia din Dubai a anunţat luni că hoţii care au furat un diamant roz rar, estimat la 25 de milioane de dolari, au fost arestaţi la câteva ore după furt, conform agenţiei oficiale de presă din Emiratele Arabe Unite, WAM, citată de AFP, conform Agerpres.

Oamenii legii au indicat într-un comunicat că hoţii i-au solicitat unui comerciant de diamante să ducă piatra preţioasă într-o vilă, pentru un pretins client.

Însă, odată ce comerciantul a ajuns la faţa locului, banda a furat diamantul, se precizează în comunicat.

În mai puţin de opt ore, trei persoane originare dintr-o ţară asiatică neprecizată au fost arestate, în special cu ajutorul "celor mai recente tehnologii de inteligenţă artificială".

Înregistrările video distribuite de media din Dubai au arătat trei bărbaţi arestaţi, cu feţele ascunse, precum şi imagini din timpul supravegherii video a bandei.

Dubai este un important centru pentru comerţul cu diamante. Emiratele Arabe Unite subliniază în mod regulat securitatea care prevalează pe teritoriul lor, notează AFP. 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: diamant furt hoții Dubai

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close