Antena 3 CNN Externe Mapamond Un restaurant denumit „Viață” se deschide în crematoriul unui cimitir din capitala Elveției

Un restaurant denumit „Viață” se deschide în crematoriul unui cimitir din capitala Elveției

N.B.
1 minut de citit Publicat la 15:48 20 Aug 2025 Modificat la 15:52 20 Aug 2025
cimitir in Elvetia
Noul restaurant se va numi "La Vie"și va fi un loc unde viața și moartea se intersectează în mod natural. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un nou restaurant va fi construit între zidurile istoricului cimitir Bremgartenfriedhof, unul dintre cele mai importante din capitala elvețiană Berna , care datează din 1908, iar deschiderea este programată pentru luna ianuarie. În acest local amenajat în vechiul cremator, oaspeții se pot bucura de o cafea sau de un preparat tradițional local.

Noul restaurant se va numi "La Vie" (n.red. "viață" în franceză) și va fi un loc unde viața și moartea se intersectează în mod natural. 

Interiorul, care nu a fost încă finalizat, va evoca elemente din Belle Époque, epoca în care a fost construit crematoriul. Nu este încă clar ce elemente vor fi folosite, dar se știe că vișiniul și verdele vor fi culorile dominante.

Restaurantul va fi amplasat în crematoriul acestui cimitir antic, care, printre cele mai faimoase morminte ale sale, include și pe cel al filosofului și revoluționarului rus Mihail Bakunin.

Ideea, care poate părea excentrică, s-a născut dintr-o nevoie concretă: Urnenhallen, încăperile folosite odinioară pentru depozitarea urnelor funerare, nu au mai fost folosite de ani de zile. Cu toate acestea, nu au putut fi demolate sau abandonate. Complexul Bremgartenfriedhof este un sit de patrimoniu protejat, de aceea s-au căutat unei noi utilizări care să fie atât creative, cât și respectuoase cu specificul locului, relatează La Stampa.

În Elveția, ca și în multe țări din nordul Europei, este o tradiție îndelungată ca prietenii și rudele să se adune după înmormântări, uneori pentru o simplă cafea, alteori pentru un prânz complet. Un ritual colectiv care servește la procesarea doliului, dar și la consolidarea legăturilor. "La Vie" va oferi un loc potrivit pentru acest tip de adunare, dar va fi și mult mai mult decât atât.

Promotorii își imaginează "La Vie" ca un centru cultural, astfel că, pe lângă servirea de mâncare și băuturi, restaurantul va putea găzdui evenimente culturale "silențioase" și respectuoase, cum ar fi lecturi, concerte, prezentări sau mici momente de reflecție. Va fi un spațiu în care memoria se întâlnește cu viața de zi cu zi, dar și cu evenimente culturale și creativitate.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close