Antena 3 CNN Externe Măsuri fără precedent împotriva migranţilor. Ce decizie a luat Marea Britanie

Măsuri fără precedent împotriva migranţilor. Ce decizie a luat Marea Britanie

Măsuri fără precedent împotriva migranţilor. Ce decizie a luat Marea Britanie
de S.T.    |    31 Mai 2016   •   17:43

Marea Britanie investește în suplimentarea ambarcațiunilor de patrulare și a supravegherii maritime pentru a împiedica traversarea Canalului Mânecii de către migranți, a declarat marți un purtător de cuvânt al premierului David Cameron, transmite Reuters.

„Am luat măsuri la Calais care au îmbunătățit situația acolo. Este clar că oamenii încearcă acum rute diferite, iar noi vom căuta să tăiem aceste rute”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„Adoptăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja securitatea frontierei și vom continua să procedăm astfel”, a indicat el.

Potrivit guvernului de la Londra, paza de frontieră, care deține în prezent trei nave, va fi dotată cu ambarcațiuni de patrulare suplimentare pentru a preveni contrabanda cu arme, droguri și migranți. Primul lot va intra în funcțiune în lunile următoare, a indicat guvernul, fără a preciza despre câte ambarcațiuni va fi vorba.

Totodată, ofițerii pazei de frontieră au primit prerogative suplimentare pentru a stopa, aborda, deturna și reține nave, dar și de a opera arestări, și vor fi create trei centre maritime pentru a îmbunătăți culegerea de informații.
 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close