Antena 3 CNN Externe Marine Le Pen dezvăluie planul care implică NATO și Rusia | Incident la conferința de presă a candidatei de extremă-dreapta

Marine Le Pen dezvăluie planul care implică NATO și Rusia | Incident la conferința de presă a candidatei de extremă-dreapta

Marine Le Pen, adversara președintelui Emmanuel Macron în turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța, pledează pentru "apropierea strategică" între NATO şi Rusia.

Marine Le Pen dezvăluie planul care implică NATO și Rusia | Incident la conferința de presă a candidatei de extremă-dreapta
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    13 Apr 2022   •   17:51

Le Pen spune că, deși optează pentru menținerea Franței în NATO, propune retragerea țării din Comandamentul aliat și reducerea contribuțiilor la Uniunea Europeană.

Candidata formațiunii de extremă-dreapta Rassemblement National (RN, Adunarea Națională, în trecut Frontul Național, n.r.) a precizat, miercuri, că susține "o apropiere strategică între NATO şi Rusia, imediat ce războiul ruso-ucrainean se va încheia printr-un tratat de pace". 

"Este interesul Franței și al Europei, dar eu cred că și al Statelor Unite, care nu au niciun interes să asiste la o alianță strânsă între Rusia și China", a argumentat Le Pen, prezentându-și planurile de politică externă, după cum consemnează cotidianul Le Monde.

"Dacă voi fi aleasă președinte, voi decide retragerea din Comandamentul integrat al NATO, dar nu voi renunța la Articolul 5, privind apărarea reciprocă între membrii Alianței Nord-Atlantice.

Le Pen vrea reducerea contribuției la Uniunea Europeană cu aproape jumătate

Însă nu ne vom plasa trupele noastre nici sub Comandamentul integrat al NATO, nici sub un viitor comandament european", a adăugat ea.

Le Pen spune că refuză "subordonarea față de protectoratul american și implicarea țării în războaiele americane".

Candidata RN a dat asigurări că nu vrea retragerea Franței din Uniunea Europeană, dar dorește reducerea contribuțiilor la bugetul UE.

"Vreau să reducem contribuția la cinci miliarde. În prezent, este, în medie, opt-nouă miliarde", a argumentat Marine Le Pen.

Conferința de presă susținută de Marine Le Pen a fost întreruptă pentru scurt timp de o protestatară care a denunțat apropierea candidatei de extremă-dreapta de președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Aceasta a afișat o fotografie în formă de inimă cu Le Pen și liderul rus, înainte de a fi scoasă afară de agenții de pază.

Marine Le Pen a condamnat un act "provocator" și a dat asigurări că este "independentă de orice putere externă".

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța se va desfășura în data de 24 aprilie.

În acest tur au promovat Emmanuel Macron (27,6%) și Marine Le Pen, la o distanță mai mică de 4% în urma actualului președinte.

×
Subiecte în articol: Marine Le Pen Emmanuel Macron NATO Rusia
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close