Antena 3 CNN Externe MĂSURA RADICALĂ luată de Kiev, cu o zi înaintea referendumului din Crimeea

MĂSURA RADICALĂ luată de Kiev, cu o zi înaintea referendumului din Crimeea

MĂSURA RADICALĂ luată de Kiev, cu o zi înaintea referendumului din Crimeea
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
15 Mar 2014   •   17:35

Parlamentul din Ucraina a dizolvat sâmbătă legislativul Republicii Autonome Crimeea. Decizia, care intră în vigoare imediat, a fost adoptată cu 278 de voturi, din cei 296 de deputaţi prezenţi, informează EFE, citat de Agerpres.

Rezoluţia adoptată de Parlament prevede că încetarea anticipată a puterilor legislativului regional se adoptă în baza avizului Curţii Constituţionale a Ucrainei, care vineri a declarat neconstituţional referendumul convocat de regiunea autonomă Crimeea pentru a determina integrarea sa în Rusia.

În plus, Curtea Constituţională a dispus încetarea activităţii tuturor comisiilor electorale care pregătesc consultarea în regiunea autonomă şi a interzis autorităţilor din Crimeea să finanţeze referendumul.

Ignorând deciziile luate la Kiev, autorităţile pro-ruse din Crimeea se pregătesc pentru referendum, la care locuitorii trebuie să decidă dacă doresc integrarea regiunii în Rusia sau menţinerea ei în Ucraina.

Locuitorii Crimeii sunt chemaţi să răspundă la două întrebări: "Sunteţi de acord cu reunificarea Crimeii cu Rusia, ca subiect al Federaţiei Ruse?" şi "Sunteţi de acord cu revenirea la aplicarea Constituţiei Crimeii din 1992 şi cu statutul Crimeii ca parte a Ucrainei?".

Populaţia care trăieşte în peninsula din Marea Neagră este formată din aproape 60 la sută ruşi, 25 la suta ucraineni şi 12 la sută tătari, notează EFE.

De la sfârşitul lunii februarie, soldaţi fără semne de identificare au preluat controlul aproape asupra întregului teritoriu al Crimeii, desfăşurare denunţată de autorităţile din Ucraina ca fiind o agresiune militară a Rusei.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat că aceşti soldaţi aparţin forţelor armate ruse, dar în acelaşi timp a declarat că îşi rezervă dreptul de a interveni militar în Ucraina pentru a-i apăra pe etnicii ruşi şi populaţia vorbitoare de limbă rusă din regiune.

×
Subiecte în articol: Crimeea Ucraina
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close