Antena 3 CNN Externe Medicul siberian care l-a tratat pe Alexei Navalnîi a dispărut

Medicul siberian care l-a tratat pe Alexei Navalnîi a dispărut

Medicul din Siberia care l-a tratat pe principalul oponent al președintelui rus Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, după ce acesta și-a pierdut conștiența în timpul unui zbor în Rusia anul trecut, a dispărut, a anunțat poliția rusă, citată de Reuters.

Medicul siberian care l-a tratat pe Alexei Navalnîi a dispărut
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    10 Mai 2021   •   10:49

Poliția din regiunea Omsk, la aproximativ 2.200 km la est de Moscova, a declarat că medicul Alexander Murakhovsky a părăsit vineri o zonă de vânătoare aflată în pădure, cu un vehicul de teren, și nu a mai fost văzut de atunci.

Serviciile de urgență cu drone, un elicopter și o mulțime de voluntari s-au alăturat efortului de căutare.

Murakhovsky a fost medicul șef al spitalului din orașul siberian Omsk care l-a tratat pe Navalnîi. Ulterior, Murakhovsky a fost promovat în funcția de ministru regional al sănătății.

După negocieri tensionate cu autoritățile, Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania, de la Omsk, pentru tratament suplimentar.

Testele de laborator din trei țări europene au stabilit că Navalny a fost otrăvit. Kremlinul a respins în repetate rânduri acuzațiile că autoritățile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi, scrie Mediafax

×
Subiecte în articol: Alexei Navalnîi medic
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close