Doi dintre medici au fost condamnați la câte opt luni de închisoare, interzicerea deținerii unui post de conducere în cadrul sistemului de sănătate publică timp de doi ani și o amendă penală. Cele două cadre medicale au fost găsite vinovate de neglijență în serviciu. Un al treilea cadru medical a fost achitat. Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate la o instanță superioară.
Claudiu Crulic, în vârstă de 33 de ani, a murit în ianuarie 2008, după câteva săptămâni de greva foamei. Românul, orginiar din Dorohoi, a fost încarcerat în septembrie 2007, fiind acuzat de furt. Românul și-a susținut nevinovăția, afirmând că la data producerii furtului nici măcar nu se afla în Polonia. Trimis în închisoare, Crulic a apelat la ajutor consular, pe care însă nu l-a primit. După ce a intrat în greva foamei, medicii polonezi nu i-au monitorizat suficient de atent starea de sănătate, care s-a deteriorat și a culminat cu un ifarct, pe 18 ianuarie 2008.
Scandalul diplomatic iscat de moartea lui Claudiu Crulic a dus la demisia ministrului de Externe de atunci, Adrian Cioroianu, care nu a gestionat corect situația.
Medicii polonezi nu au dorit să comenteze verdictul, însă în timpul procesului și-au exprimat regretul pentru moartea unui deținut.
Povestea lui Crulic a ajuns subiect de film, Anca Damian realizând pelicula ”Crulic – Drumul spre dincolo”, premiată la numeroase festivaluri de profil.
Ştiri video recomandate