Antena 3 Externe Medvedev şi Ianukovici vor construi un pod între peninsula Crimeea şi sudul Rusiei

Medvedev şi Ianukovici vor construi un pod între peninsula Crimeea şi sudul Rusiei

05 Oct 2010   •   08:58
Medvedev şi Ianukovici vor construi un pod între peninsula Crimeea şi sudul Rusiei
Sursa foto: Foto: Antena 3

Preşedinţii Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, au declarat luni, că intenţionează să demareze toate procedurile necesare pentru a construi un pod între peninsula ucraineană Crimeea şi sudul Rusiei, prin strâmtoarea Kerci, potrivit AFP.

"Am convenit să creem un grup de lucru care va pregăti aspectele tehnice" ale proiectului, a declarat Medvedev, în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul unei întrevederi cu omologul său ucrainean. (...) Realizarea proiectului va dura cel puţin un an", a declarat preşedintele rus în cadrul unei conferinţe de presă.

Aceast pod va permite crearea unei legături între staţiunile balneare din Crimeea şi sudul Rusiei. Conducătorii  celor două ţări vor ca această lucrare să se încheie până la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci, un oraş rus situat mai la sud pe ţărmul Mării Negre.

Costul noului pod este evaluat la 1,82 miliarde de euro. Controlul în strâmtoarea Kerci face obiectul unui diferend vechi între Moscova şi Kiev, referitor la împărţirea frontierei maritime în Marea Azov.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dmitri Medvedev viktor ianukovici

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close