Antena 3 Externe Merkel: Este "inacceptabilă" încălcarea statului de drept în România

Merkel: Este "inacceptabilă" încălcarea statului de drept în România

de Antena3.ro    |    09 Iul 2012   •   15:28
Merkel: Este "inacceptabilă" încălcarea statului de drept în România
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că statul de drept a fost încălcat "în mod inacceptabil" în România în timpul luptei pentru putere dintre liderii ţării, relatează Bloomberg.
   
Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german.
   
Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică şi României, a subliniat acesta.
   
"Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene", potrivit comunicatului, care nu face alte precizări.
   
Săptămâna trecută, în doar patru zile, în România au fost schimbate atribuţiile Curţii Constituţionale, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbaţi rapid şi controversat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a fost depusă şi citită cererea de suspendare a şefului statului şi a fost modificată Legea referendumului, astfel încât preşedintele poate fi demis de 50% plus unu din numărul celor care vin la vot.
   
Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, vineri seară, de Parlament, cu 256 de voturi "pentru". El a atacat decizia la CC, menţionând că face acest lucru pentru a epuiza şi ultima cale de atac.
  

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close