Antena 3 CNN Externe Merkel: Iniţiativa de securitate a Rusiei trebuie tratată cu respect

Merkel: Iniţiativa de securitate a Rusiei trebuie tratată cu respect

Merkel: Iniţiativa de securitate a Rusiei trebuie tratată cu respect
Sursa foto: merkel medvedev
09 Mar 2010   •   01:48

Iniţiativa de securitate a preşedintelui rus Dmitri Medvedev ar trebui discutată în cadrul OSCE, crede cancelarul german Angela Merkel.
"Preşedintele Medvedev şi cu mine am vorbit la telefon săptămâna trecută şi am reiterat că ar trebui să discutăm iniţiativa sa despre parteneriatul în sfera de securitate; ar trebui discutată în cadrul OSCE," declara Merkel la Berlin.
Ea aprecia că discuţia pe marginea propunerii ruse va fi abordată în viitorul apropiat.
Propunerea de securitate rusă pentru un tratat european a fost postată pe siteul preşedinţiei ruse în noiembrie 2009.
Cu toate acestea, a primit un răspuns rece din partea Occidentului.
La sfârşitul lunii februarie, secretarul american de stat Hillary Clinton a respins apelul Rusiei pentru un nou tratat de securitate europeană, declarând că securitate Europei va fi întărită de o cooperare mai strânsă între Rusia şi NATO.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, arăta că organizaţia este pregătită să discute ideile lui Medvedev, dar nu este nevoie de un nou tratat de securitate.
El preciza că există destule documente care se asigure securitatea euroatlantică, iar conflictele se produce deoarece unele state nu respectă aceste prevederi existente.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Angela Merkel Dmitri Medvedev NATO
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close