Antena 3 CNN Externe Mesaje emoționante pentru Papa Francisc de la copiii bolnavi de cancer, internați în același spital

Mesaje emoționante pentru Papa Francisc de la copiii bolnavi de cancer, internați în același spital

Papa Francisc îşi continuă recuperarea, după ce a fost supus unei operaţii la colon duminica trecută, iar ultimele analize de sânge sunt "satisfăcătoare", a confirmat sâmbătă Sfântul Scaun.

Mesaje emoționante pentru Papa Francisc de la copiii bolnavi de cancer, internați în același spital
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iul 2021   •   16:19

Ziua de vineri a fost "liniștită" iar "evoluția clinică este cea așteptată", în timp ce Francisc urmează tratamentul prescris de medici, a precizat Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, conform Agerpres.

În pași mici, Papa şi-a reluat activitatea și se plimbă pe culoarele rezervei dedicate exclusiv pontifilor, de la spitalul clinic Gemelli din Roma.

Vineri după-amiază, el i-a amintit în rugăciunile sale pe medicii, infirmierii şi pe ceilalți membri ai personalul sanitar care au grijă de pacienți.

Duminică, suveranul pontif va rosti rugăciunea Angelus de la etajul zece al spitalului.

Zilele acestea, copiii internați în unitatea de oncologie de la Gemelli i-au trimis papei o scrisoare cu desene făcute de ei și mesaje de recuperare grabnică.

"Dragă Papa Francisc, am aflat că nu te simți prea bine și că ești acum internat la spitalul nostru. Deși nu putem să te vedem, îți trimitem o puternică îmbrățișare și îți urăm să te vindeci cât mai repede", se spune în scrisoare.

Un desen realizat de o fetiță pe nume Giulia o arată pe aceasta alături de patul Papei, care doarme liniștit. 

Mesajul desenului este "Dragă Papa Francisc, ascultă-mi rugăciunile. Eu simțeam cum ești aproape de mine când eram bolnavă", menționează sursa citată.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: Papa Francisc copii cancer
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close