Antena 3 CNN Externe Michelle Obama, prima doamnă a Americii: Acum avem dreptul să visăm! (FOTO)

Michelle Obama, prima doamnă a Americii: Acum avem dreptul să visăm! (FOTO)

Michelle Obama, prima doamnă a Americii: Acum avem dreptul să visăm! (FOTO)
05 Noi 2008   •   11:50

Odată cu alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al Statelor Unite, la Casa Albă se instalează şi Michelle, soţia acestuia şi mamă a celor doi copii, Malia Ann (n. 1999) şi Sasha (n. 2002). Elegantă, stilată, cu o ţinută impecabilă, America a primit-o cu braţele deschise pe noua primă doamnă. A fost asemănată, în repetate rânduri, cu Jackie Kennedy, prin prezenţa inconfundabilă şi susţinerea fermă pe care i-a acordat-o soţului ei în campanie.
Personalitate puternică, Michelle mărturiseşte, cu umor, că a făcut ?uz de influenţă? când a dezbătut cu soţul ei dacă el ar trebui sau nu să candideze la preşedinţie, obligându-l să-i promită că se va lăsa de fumat. Până acum, Obama nu şi-a încălcat promisiunea.
Barack Obama şi Michelle Lavaughn Robinson, absolventă a universităţilor Princeton şi Harvard, s-au cunoscut în 1988, când ea a primit misiunea de a-l îndruma pe tânărul angajat. L-a găsit ?şarmant, simpatic, plin de umor, foarte inteligent, dar cam?scund?. Obama a plăcut-o la fel de mult, scriind, după câţiva ani, în cartea sa ?Curajul de a spera?, că ?cea mai mare parte a bărbaţilor care o întâlnesc pe soţia mea, spun, după câteva minute, că este extrem de inteligentă, hazoasă şi fermecătoare. Dar şi foarte frumoasă?. Patru ani mai târziu, s-au căsătorit.

Michelle Obama s-a născut la 17 ianuarie 1964, într-o familie modestă din South Side, un cartier de negri din Chicago. Tatăl suferea de scleroză în plăci, dar lucra ca funcţionar. Mama sa era angajata unei bănci.
A absolvit Universităţile Princeton şi Harvard, iar în 1993 s-a angajat ca şef de cabinet al primarului din Chicago, Richard M. Daley, din tabăra democrată. Ocupa, totodată, funcţia de vicepreşedinte al spitalului universităţii din oraş.

Michelle Robinson-Obama este, în mare parte, responsabilă de succesul soţului ei. Ea l-a introdus în mediul politic din Illinois şi l-a ajutat să îşi creeze reţeaua care l-a sprijinit în alegerea în Congresul american. Lupta ei nu se va sfârşi odată cu alegerea lui Barak Obama preşedinte, spunând că se vor consulta şi că vor dezbate împreună problemele statului. Doamna Obama nu vrea, totuşi, să devină un consilier al soţului ei.

Michelle spune că nu a visat să ajungă primă doamnă, dar că s-a săturat să trăiască într-un stat dominat de incertitudine şi de frică. ?M-am săturat să-mi fie frică. Am obosit să trăiesc într-o ţară în care toate deciziile pe care le-am luat în ultimii 10 ani au fost sub semnul fricii. Teamă de cei care cred şi gândesc altfel, teama unora în faţa altora. Nu vreau ca fiicele mele să crească într-o ţară şi într-o societate bântuite de frică?.

Nu neagă că s-a temut de reticenţa americanilor în faţa ideii de a aşeza la Casa Albă un preşedinte şi o primă doamnă de culoare. ?În psihicul nostru există îndoiala. Ni s-a spus întotdeauna: nu te mai gândi, nu e pentru tine. Doresc să putem spune copiilor noştri că au dreptul la orice vis?.
Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii, pe 4 noiembrie 2008, câştigând simpatia a milioane de americani şi lupta cu republicanul John McCain. Mandatul său durează 4 ani.
Antena.ro

×
Subiecte în articol: michelle obama Barack Obama
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close