Antena 3 CNN Externe Mihai Gâdea, despre împușcarea lui Charlie Kirk: "America este sub şoc"

Mihai Gâdea, despre împușcarea lui Charlie Kirk: "America este sub şoc"

M.P.
2 minute de citit Publicat la 23:12 10 Sep 2025 Modificat la 09:09 11 Sep 2025
Captură de ecran 2025-05-20 221153
Mihai Gâdea, realizator Sinteza Zilei şi CEO Antena 3 CNN, a transmis din SUA cele mai noi detalii referitoare la tentativa de asasinat asupra lui Charlie Kirk. Sursa foto: captură Antena 3 CNN

Mihai Gâdea, realizator Sinteza Zilei şi CEO Antena 3 CNN, a transmis din SUA cele mai noi detalii referitoare la tentativa de asasinat asupra lui Charlie Kirk, aliatul lui Donald Trump, subliniind că America a suferit un şoc după incidentul din campusul din Utah.

Mihai Gâdea a explicat că "această situaţie este parte a unei creşteri absolut îngrijorătoare a violenţei politice din SUA".

"Sunt în SUA şi mi-ar fi plăcut ca, după atâta timp de absenţă de pe postul nostru, să spun "Bună seara", dar nu este. Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai președintelui Donald Trump, Charlie Kirk, co-fondator şi CEO al organizației Turning Point USA, a fost împuşcat în urmă cu puţin timp pe durata unui eveniment ce era organizat într-un campus în statul Utah. 

Incidentul a avut loc în urma unei sesiuni de Q&A (Întrebări şi Răspunsuri). Sesiunea se numea "Prove me wrong" („Dovedeşte că am greşit” n.red). Este surprinsă video, sunt imagini la CNN cu această tentativă de asasinat sau asasinat. În acest moment nu ne putem pronunţa. În Clipurile video se vede cum glonțul îl loveşte în zona capului, a gâtului sau poate a pieptului, deci undeva de la inimă în sus. Sunt imagini care au apărut chiar cu momentul împuşcăturii, însă din motive lesne de înţeles nu putem să difuzăm așa ceva", a spus Mihai Gâdea, care a punctat că FBI s-a implicat imediat în anchetă:

"Este vizibil în imagini că toată lumea fuge din cauza panicii. Am avea informaţia că suspectul a fost reţinut şi campusul deja a fost evacuat. FBI s-a implicat imediat în această anchetă. Directorul agenției a declarat că agenţii vor fi la faţa locului şi că urmează să susţină investigațiile.

Ce ştim despre Charlie Kirk: a fost dus la spital, dar n-au fost publicate informaţii oficiale clare despre gravitatea leziunilor. Președintele Trump spune pe Truthsocial că trebuie să ne rugăm cu toţii pentru Charlie Kirk, Dumnezeu să-l binecuvânteze. Toate apelurile sunt la rugăciune. 

Şi directorul FBI a confirmat implicaţia federală. America este sub şoc. La această oră nu ştim dacă aliatul președintelui Trump a fost omorât sau nu, dacă este stabil sau nu. Aceste informaţii nu vin. Pare că această împuşcătură a fost trasă cu destul de multă precizie. Această situaţie este parte a unei creşteri absolut îngrijorătoare a violenţei politice din SUA, cu atacurile recente îndreptate spre ambele tabere ideologice, inclusiv asasinarea unui membru al Parlamentului statului Minnesota, atacuri incendiar la paradele sau la alte manifestări care au fost în mai multe state".

Mihai Gâdea a rememorat episodul în care şi Donald Trump a fost victima unei tentative de asasinat:

"Este imposibil să nu ne aducem aminte că şi Donald Trump a fost ţinta unei tentative de asasinat în statul Pennsylvania. Acel moment va rămâne ca unul dintre cele mai mari enigme cum de președintele Trump a întors capul chiar când glonțul ar fi putut să-l lovească. Acel glonț n-a reuşit decât să-i perforeze urechea. 

America este sub şoc. Guvernatorul Californiei vine cu o declarație imediată şi condamnă acest atac ca find dezgustător. Angajaţii Casei Albe sunt profund afectaţi. Charlie Kirk era un om cu mare priză, poate mai puţin cunoscut în România. 

A fost reţinut cineva, dar nu sunt convinşi de faptul că el este atacatorul. Făptașul poate să fie în libertate, ceea ce înseamnă că va începe o urmărire cum rar s-a văzut. E o confuzie în rândul autorităților de la faţa locului. Confirmarea oficială a Universității este că un suspect se află în custodie, dar n-au fost furnizate detalii".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close