Antena 3 CNN Externe Militar britanic, condamnat la închisoare pentru că a înjunghiat un băiat afgan

Militar britanic, condamnat la închisoare pentru că a înjunghiat un băiat afgan

Militar britanic, condamnat la închisoare pentru că a înjunghiat un băiat afgan
Sursa foto: Foto: xmb.stuffucanuse.com
03 Dec 2011   •   17:13

Un militar britanic, Daniel Crook, a fost condamnat la închisoare şi exclus din armată în iunie pentru că a înjunghiat cu baioneta un copil afgan în provincia Helmand, a confirmat sâmbătă Ministerul Apărării, citat de BBC News Online.
   
Crook l-a înjunghiat pe băiat cu baioneta în zona rinichilor. El băuse mult cu o noapte înaintea incidentului produs în martie anul trecut. Potrivit audierilor în faţa Curţii Marţiale, militarul băuse "o cantitate considerabilă de votcă" şi a primit îngrijiri medicale.
   
În ziua următoare, unitatea sa a mers în patrulare, Crook înarmându-se cu două grenade şi o baionetă deoarece puşca îi fusese confiscată ca măsură de siguranţă. Potrivit acuzării, el s-a apropiat de doi biciclişti afgani, între care Ghulam Nabi, în vârstă de zece ani, care fusese trimis după iaurt. El i-a cerut lui Crook ciocolată. Ca răspuns, soldatul "l-a prins de umăr pe băiat şi l-a înjunghiat în regiunea rinichilor cu baioneta".
   
Ulterior, Crook a fost chestionat de poliţia militară dar nu a putut explica de ce l-a înjunghiat pe băiat, deşi şi-a recunoscut vina.
   
Tatăl băiatului, Haji Shah Zada, în vârstă de 72 de ani, a declarat pentru The Guardian că nu înţelege de ce a fost atacat fiul lui şi susţine că nu a primit scuze din partea forţelor britanice. El afirmă că fiul lui este încă suferind şi nu s-a întors la şcoală.
   
Poliţia militară britanică anchetează 99 de incidente în care forţele britanice au fost acuzate de uciderea sau rănirea unor civili afgani între ianuarie 2005 şi martie 2011, potrivit The Guardian.


×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close