Antena 3 CNN Externe Noi condiții de călătorie în Portugalia valabile începând de astăzi: Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe

Noi condiții de călătorie în Portugalia valabile începând de astăzi: Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe

Toate persoanele care sosesc în Portugalia pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test negativ efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării, potrivit Ministerului de Externe, care a anunțat noile condiții de călătorie, în vigoare din 31 ianuarie.

Noi condiții de călătorie în Portugalia valabile începând de astăzi: Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    31 Ian 2021   •   12:00

Autorităţile portugheze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul ţării, în contextul pandemiei de COVID-19, acestea urmând să se aplice începând cu 31 ianuarie, ora 0,00, a anunţat, sâmbătă seara, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit unui comunicat al MAE, toate persoanele care călătoresc în Republica Portugheză, pe cale aeriană, din state membre UE sau asociate Spaţiului Schengen care înregistrează o incidenţă a cazurilor între 150 şi 500 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile (categorie în care se află şi România), trebuie să prezinte un test molecular (tip RT-PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării.

Totodată, în cazul acestor categorii de persoane, autorităţile portugheze recomandă efectuarea doar a călătoriilor care sunt esenţiale.

Este interzisă intrarea în Portugalia pe la frontiera terestră

De asemenea, începând cu aceeaşi dată este interzisă circulaţia rutieră la frontiera terestră, indiferent de tipul vehiculului, cu excepţia transportului internaţional de marfă, transportului de lucrători transfrontalieri şi a circulaţiei vehiculelor de ambulanţă, descarcerare şi a serviciului de urgenţă;

Sunt suspendate circulaţia feroviară (cu excepţia transportului de marfă) şi transportul fluvial între Republica Portugheză şi Regatul Spaniei; a fost reintrodus controlul la frontierele terestre şi fluviale.

MAE mai precizează că măsurile privind limitarea circulaţiei la frontierele terestre şi fluviale cu Regatul Spaniei nu se aplică în următoarele cazuri:

  • Intrarea cetăţenilor portughezi şi a deţinătorilor de autorizaţii de rezidenţă în Republica Portugheză;
  • Deplasarea persoanelor nerezidente în Republica Portugheză pentru scopuri strict esenţiale (spre exemplu: activităţi profesionale realizate în cadrul unor activităţi cu caracter internaţional, transporturi de marfă, deplasări în scopuri umanitare, deplasări în scopul transportului de lucrători transfrontalieri şi a lucrătorilor sezonieri, cu contract de muncă dovedit corespunzător);
  • Ieşirea persoanelor rezidente în alte state.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close