Antena 3 CNN Externe Ministru: Bătrânii ar trebui lăsaţi să moară mai repede, în loc să se trateze pe banii Guvernului

Ministru: Bătrânii ar trebui lăsaţi să moară mai repede, în loc să se trateze pe banii Guvernului

Ministru: Bătrânii ar trebui lăsaţi să moară mai repede, în loc să se trateze pe banii Guvernului
Sursa foto: Foto: flickrhivemind.net
de M.Z.    |    22 Ian 2013   •   09:27

Ministrul japonez de Finanţe, Taro Aso, a declarat luni că statul ar trebui să lase bătrânii "să moară mai repede", în loc să apeleze la servicii medicale specifice pe banii guvernului.

"Doamne fereşte să fii forţat să trăieşti când vrei să mori. Nu poţi dormi bine când ştii că totul este plătit de guvern. Această situaţie nu va fi rezolvată până nu îi laşi să moară mai repede. Nu am nevoie de astfel de îngrijiri medicale. Voi muri rapid", a afirmat vicepremierul Taro Aso, potrivit Business Insider.

Ministrul a revenit asupra comentariilor sale, încercând să explice că s-a referit strict la dorinţele sale personale la sfârşitul vieţii. Oficialul a precizat că a lăsat în scris ca viaţa sa să nu fie prelungită artificial de medici.

Aso (72 de ani), fost premier, a preluat portofoliul Finanţelor la sfârşitul anului trecut. El nu este la prima declaraţie controversată. În 2001, Aso a afirmat că o ţară de succes este aceea unde doresc să trăiască "evreii bogaţi".

Îmbătrânirea populaţiei este o problemă serioasă în Japonia, care are una dintre cele mai înaintate medii de vârstă din lumea industrializată. Aproape un sfert din cei peste 120 de milioane de locuitori au peste 60 de ani, procentaj estimat să crească la 40% în următorii 50 de ani.

Scăderea numărului de persoane aflate în câmpul muncii în paralel cu îmbătrânirea populaţiei exercită presiuni puternice asupra sistemului de securitate socială, care nu mai poate aduna suficiente venituri pentru a finanţa transferurile.






×
Subiecte în articol: japonia batrani
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close