Antena 3 CNN Externe "Ministrul a MURIT alături de familia sa". Accident aviatic teribil, petrecut în urmă cu puţin timp

"Ministrul a MURIT alături de familia sa". Accident aviatic teribil, petrecut în urmă cu puţin timp

"Ministrul a MURIT alături de familia sa". Accident aviatic teribil, petrecut în urmă cu puţin timp
de O.P.    |    11 Noi 2014   •   07:09

 Este doliu şi în Bahamas, unde ministrul Credinţelor, familia sa, dar şi mâna sa dreaptă din minister au pierit într-un teribil accident aviatic.
Avionul în care se aflau se pregătea de aterizare, când s-a izbit de o macara de la groapa de gunoaie. 

Impactul a fost atât de puternic încât aeronava a explodat şi s-a prăbuşit la pământ.

Aviaţia civilă va declanşa o anchetă amănunţită. Se pare că pasagerii se îndreptau spre o insulă din nordul statului Bahamas, unde urmau să participe la o conferinţă religioasă.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close