Antena 3 CNN Externe Ministrul Apărării: Georgia nu va intra în NATO anul viitor

Ministrul Apărării: Georgia nu va intra în NATO anul viitor

Ministrul Apărării: Georgia nu va intra în NATO anul viitor
Sursa foto: Foto: zimbio.com
de M.Z.    |    09 Sep 2013   •   11:40
Georgia nu va intra în NATO anul viitor, a declarat ministrul georgian al Apărării, Irakli Alasania, în aceat fel guvernul de la Tbilisi delimitându-se de angajamentul de anul trecut al preşedintelui Mihail Saakaşvili, care a susţinut că ţara lui se va alătura Alianţei în anul 2014.
 
Declaraţia ministrului Alasania a fost făcută luni pentru cotidianul rus Kommersant, potrivit Agerpres, iar demnitarul a calificat drept "nerealistă" posibilitatea ca Georgia să adere anul viitor la Alianţa Nord-Atlantică. 
 
Pe de altă, parte, el a afirmat că trupele georgiene îşi pregătesc retragerea din Afganistan, în contextul încheierii misiunii ISAF şi sunt gata să participe la alte operaţiuni ale NATO. 
 
Georgia a trimis în Afganistan 1.500 de soldaţi, cel mai semnificativ contingent din rândul ţările nemembre NATO participante la misiunea ISAF. Din anul 2009, când s-au alăturat acestei misiuni, forţele georgiene au pierdut 29 de soldaţi în operaţiunile de pe teritoriul afgan. 
 
Noul premier georgian, Bidzina Ivanişvili, liderul coaliţiei de opoziţie învingătoare în legislativele din octombrie 2012 şi opozant al preşedintelui Mihail Saakaşvili, s-a pronunţat pentru o politică de normalizare a raporturilor cu Rusia, care se opune intrării Georgiei în NATO. 
 
Relaţiile diplomatice dintre Tbilisi şi Moscova au fost rupte în urma conflictului declanşat de Saakaşvili în anul 2008, pentru controlul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud.
 

×
Subiecte în articol: Georgia NATO
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close