Antena 3 CNN Externe Ministrul de Interne italian, Matteo Salvini, persona non grata în Mallorca

Ministrul de Interne italian, Matteo Salvini, persona non grata în Mallorca

Ministrul de Interne italian, Matteo Salvini, persona non grata în Mallorca
28 Iul 2018   •   17:47

Insula spaniolă Mallorca l-a declarat "persona non grata" pe teritoriul său pe ministrul italian de interne Matteo Salvini, vicepremier, cunoscut pentru poziţia sa dură faţă de migranţi şi romi, potrivit unei declaraţii aprobate de către parlamentul regional şi anunţată de partidul radical de stânga Podemos, informează sâmbătă portalul belgian La Libre, citând presa spaniolă.

Decizia autorităţilor din Mallorca - cea mai mare insulă a Spaniei şi una dintre cele mai renumite destinaţii de vacanţă la Marea Mediterană - intervine ca urmare a poziţiei exprimate de Matteo Salvini în nenumărate rânduri faţă de migranţi şi faţă de cei care le vin acestora în ajutor.

Textul aprobat condamnă de asemenea "lipsa garanţiilor de respectare a drepturilor omului oferite de politicile europene în materie de migraţie".

Reacţia ministrului de interne italian nu a întârziat:"Nu sunt binevenit în Mallorca? Puţin îmi pasă, eu îmi petrec concediile în Italia", a scris el într-un mesaj pe Twitter.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close