Antena 3 CNN Externe Ministrul german al Economiei îl acuză pe preşedintele Comisiei Europene de iresponsabilitate

Ministrul german al Economiei îl acuză pe preşedintele Comisiei Europene de iresponsabilitate

Ministrul german al Economiei îl acuză pe preşedintele Comisiei Europene de iresponsabilitate
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
05 Mai 2013   •   11:36
Ministrul german al Economiei, Philipp Roesler, l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că a repus în discuţie în mod 'iresponsabil' politica de consolidare bugetară în Europa, informează AFP, conform Agerpres.
 
'Este iresponsabil când un preşedinte al Comisiei Europene repune în discuţie politica de consolidare bugetară în ţările UE', a subliniat ministrul Roesler la Nurnberg (în sudul Germaniei), unde partidul său liberal FDP în congres trebuie să adopte până duminică programul său cu cinci luni înainte de alegerile legislative.
 
Creditaţi cu 5% din voturi, liberalii trebuie să depăşească acest prag pentru a se menţine în Parlament după scrutinul legislativ din 22 septembrie.
 
Mai mulţi membri ai partidelor conservatorilor şi liberalilor germani, care formează coaliţia guvernamentală a Angelei Merkel, au criticat termenul acordat de Bruxelles Franţei pentru a-şi reduce deficitele publice.
 
Cu scopul de a combate durabil cauzele crizei datoriei, ministrul liberal a estimat că este de datoria statelor europene să-şi consolideze bugetele.
 
'Trebuie să întărim creşterea. Şi să consolidăm bugetele. Trebuie să facem economii', a insistat Roesler.
 
'Germania dă un exemplu bun' faţă de restul Europei în materie de economie şi de consolidare bugetară, a remarcat ministrul economiei, subliniind că ţara lui nu mai este cheltuitoare.
 
El a amintit că Germania intenţionează să prezinte în 2014 primul său buget echilibrat în ultimii 40 de ani.
 
Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schauble, a susţinut decizia de vineri a CE de a acorda un termen de doi ani Franţei pentru a-şi atinge obiectivele bugetare, într-un interviu apărut duminică. Dl Schauble a subliniat că Pactul de stabilitate autorizează 'o anumită supleţe în aplicarea regulilor'.
 

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close