Antena 3 CNN Externe Misterul cadavrului din Pădurea Neagră, pe cale să fie elucidat, după 26 de ani. Polițiștii au reconstituit chipul tinerei ucisă cu sânge rece

Misterul cadavrului din Pădurea Neagră, pe cale să fie elucidat, după 26 de ani. Polițiștii au reconstituit chipul tinerei ucisă cu sânge rece

În urmă cu 26 de ani, cadavrul unei tinere a fost găsit în Pădurea Neagră din Todtnau. După ani întregi de cercetări, polițiștii din Germania au reconstituit chipul femeii și oferă o sumă importantă oricui o recunoaște.

Misterul cadavrului din Pădurea Neagră, pe cale să fie elucidat, după 26 de ani. Polițiștii au reconstituit chipul tinerei ucisă cu sânge rece
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Oct 2023   •   11:25

Pe 24 iulie 1997, polițiștii din landul german Baden-Württemberg au fost zguduiți de o descoperire cutremurătoare, care s-a transformat într-un caz care nu a putut fi rezolvat nici până în prezent.

Cadavrul unei femei de aproximativ 20 de ani a fost găsit atunci în Pădurea Neagră din Todtnau, lângă parcarea "Weissenbach".

Trupul neînsuflețit zăcea într-o groapă, iar poliția este sigură că omorul a avut loc cu câteva zile înainte de descoperire.

"Persoana decedată avea 1,64 metri înălțime, era slabă și avea părul castaniu închis, de până la 34 de centimetri lungime.

Citește și: O femeie și cei doi copii ai ei, ținuți prizonieri, au fost eliberați de gruparea Hamas! Imaginile au fost distribuite chiar de răpitori

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Purta o fustă albastră, cu un model floral deschis, marca "De Ville", și o centură din plastic albastră, cu o cataramă aurie, un tricou "Speedway" și sandale albe, mărimea 38, de la "Roberto Santi", potrivit unei descrieri furnizate de anchetatori.

Anchetatorii presupun că femeia provenea din Europa de Est, însă cercetările au arătat că  "la acea vreme, îmbrăcămintea purtată era disponibilă pentru vânzare în Germania și Elveția".

Acum, după 26 de ani de la crimă, polițiștii au reconstituit chipul femeii și oferă o recompensă de 2.000 de euro oricui o recunoaște și poate oferi informații care să conducă la identificarea ei.

Poliția nu a reușit să conecteze cadavrul la niciun raport de persoane dispărute de când a fost găsit, în 1997, și până în prezent. De aceea, anchetatorii speră acum că fotografia va readuce noi probe în acest caz, potrivit Bild.

×
Subiecte în articol: cadavru padure Germania
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close